Principala vulnerabilitate a economiei româneşti în momentul de față o reprezintă ponderea foarte ridicartă a capitalului străin în sistemul bancar din România, a precizat Nicolae Dănilă.
„România, în momentul de faţă, tinde spre zona euro dar nu beneficiază de structurile şi de soluţiile pe care le oferă zona euro.
Sunt acolo instrumente, instituţii fonduri care s-au creat sau se vor crea, care funcţionează pentru stabilitatea zonei euro. A doua problemă, şi pe care trebuie neapărat să o avem în discuţie, este faptul că în sistemul bancar din România, se găsesc câteva bănci importante, importante în Grecia, importante şi în România, datorită ponderii lor în sistemul bancar din România, aceste bănci sunt în momentul de faţă, ele însele, expuse la datoria Greciei.”
Profesorul universitar doctor Nicolae Dănilă afirmă că, în momentul de faţă, această criză şi fenomentul globalizării ne-a adus în faţa unor legături extraordinar de complexe între toate zonele lumii şi toate ţările. „Nu mai putem spune că dacă se întâmplă ceva înntr-o parte a lumii, nu putem fi direct sau indirect afectaţi”, a subliniat Nicolae Dănilă.
Cele şase bănci elene din România au împreună 16% din piaţă, active de 13 miliarde de euro şi o valoare în jurul a 1,5 miliarde de euro. Acestea sunt: Alpha Bank, Bancpost, Piraeus, Banca Românească, ATE Bank, Emporiki.