Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a transmis că din punctul lui vedere decizia Curţii Constituţionale cu privire la renumărarea voturilor de la primul tur al alegerilor prezidenţiale este nejustificată.
„Eu cred că decizia Curţii Constituţionale este nejustificată, pentru că a tratat contestaţia unui candidat care a obţinut 1% şi care în mod evident nu are nicio şansă să intre în turul doi, şi pentru că induce o disproporţie între măsura care s-a luat acum şi măsurile care s-au luat la alte tipuri de alegeri. Vă aduc aminte că la alegerile locale şi europarlamentare din vara asta au fost sute de oameni care, pe semnătură proprie, au spus că au votat un partid şi votul nu s-a regăsit pe buletinul de vot. Adică, aveau zero. Şi atunci nu e firesc ca în situaţii care sunt vădit disproporţionate soluţia să fie invers”, a spus Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Primăriei Generale.
Acesta a făcut precizări și despre modul în care are loc renumărarea voturilor.
„Avem nişte saci cu voturi, despre care nu ştim cu exactitate unde au stat în această perioadă. Nu avem reprezentanţi ai tuturor partidelor la renumărare. Deci, ne ducem într-o zonă care este foarte greu controlabilă. Ne ducem într-o zonă în care oamenii îşi pierd încrederea şi mai mult în instituţiile statului… Aştept ca instanţele să ia cea mai bună decizie în situaţia nefericită care s-a creat”, a mai spus edilul general.