Cristina Popovici

Nicușor Dan explică din nou problema căldurii: Daca am fi in comunism am lucra mai repede

București, caldura, Nicuşor Dan

Nicuşor Dan a explicat şi de ce lucrările nu se pot face atât de repede pe cât şi-ar dori bucureştenii şi ce investiţii are în vedere Primăria Capitalei, detaliind şi sursele şi modul de finanţare ale acestor proiecte mari, de care depinde confortul locuitorilor.

„Am trei luni de mandat si pana acum mn-am ocupat sa pun bazele financiare a ceea ce urmeaza sa se intample. Am semnat un contract de 300 de milioane de euro, fonduri europene, ne mai da si guvernul 200 de milioane din PNRR. Iar azi am inceput lucrarile cu un tronson de 13 km de retea.

Daca am fi in comunism am lucra mai repede, pentru ca am opri apa cat am lucra. Dar nu vom face asa, vor fi doar mici intreruperi. Suunt niste conducte mai mici, pe care va circula apa calda, in timpul lucrarilor. E putin mai lent, numai ca asa se face peste tot. Asta e si motivul pentru care lucrarile nu pot fi extrem de rapide. Noi avem bani si pentru alte 25 de santiere, din bani europeni, numai ca nu putem lucra foarte multe santiere deodata, de aceea s-a facut un calendar si este important sa terminam aceste 5 santiere deschise si pe care urmeaza sa le deschidem, ca din primavara viitoare sa ne apucam de cele 25 de santiere pe bani europeni.

O sa avem grija sa eficientizam lucrarile. Avem un deficit de sudori. Oamenii cei mai importanti sunt sudorii, iar noi in Romania avem un deficit. De aceea nu putem sa ne gandim ca se lucreaza in 3 schimburi, pentru ca nu avem sudori. Se pot lucra 10 ore pe zi. Legat de cartierul Aviatiei, din cauza ca agentul termic vine tocmai din sud, la un moment dat mai existau doua centrale, care au fost oprite, de aceea drumul fiind lung, oriunde se poate intampla o avarie. Vom organiza o centrala provizorie pe locul fostului CET Titan, pentru a scurta drumul.

Un alt proiect asteptat si foarte important este Prelungirea Ghencea. Am preluat o primarie cu datorii curente de 2,5 miliarde de lei. Ca ordin de marime este cat a costat tot metroul din Drumul Taberei si a trebuit sa-i platim pe toti acum. De aceea avem conturile poprite si nu putem plati investitii.

Avem o proiectie de buget pentru 2021, avem o cerere catre guvern, in care spunem asa: noi avem nevoie sa construim foarte mult si vrem sa fim corecti, sa platim la termen. De aceea vrem sa atragem toate datoriile pe bugetul din 2021 si sa mergem cu tot ce inseamna investitii catre credite din sistemul privat. Aici avem nevoie ca guvernul sa ne mareasca plafonul de indatorare.

Spitalul Metropolitan, asa cum am spus, bugetul primariei a fost tot timpul nerealist, iar cel real s-a dus spre acel deficit. Acest spital mai costa si el 4 miliarde de lei, era imposibil de realizat. Nicio institutie financiara nu mai voia sa auda de Primaria Capitalei, pentru ca tot ce prezentau ei era nerealist. Este nevoie de spitale noi, pentru a le inlocui pe cele vechi, dar pentru moment urgenta este sa inchidem un buget. Pentru viitor, vom discuta pe programul de investitii si pe creditele pe care le vom atrage.

Din punct de vedere administrativ toata lumea a actionat corect in cazul celor. Exista o OG din 2008 care spune care sunt spitalele din administrarea autoritatilor locale. Acele 4 spitale nu sunt pe lista, asa ca primaria sectorului 1 le-a trimis sa fie administrate de ele insele. Acum spitalele sunt in administrarea lor insele ca si cladiri, iar ca management medical in administrarea Min Sanatatii.”, a spus primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

Ultimele Articole