„Întrucât măsurile nu se mai pot aplica de la 1 iunie. Am tras concluzia ca Guvernul şi-a luat nişte masuri ca să intre în calculele făcute pentru a acoperi deficitul bugetar de 6,8%. Fiecare zi de întârziere de aplicare a acestor măsuri de reducere a salariilor şi a pensiilor va trebui să luăm ulterior alte masuri de completare a veniturilor”, a declarat consilierul guvernatorului BNR Adrian Vasilescu.
O creştere de peste 3% a taxei pe valoare adăugată va avea efecte în inflaţie, crede consultantul financiar Ionel Blănculescu.
„La nivelul populaţiei, maximul suportabil este de 3%, iar la nivel de cota unică, fără probleme de 20%”, este de părere Blănculescu.
Scenariul în care Guvernul va veni cu noi măsuri de austeritate este confirmat şi de vicepreşedintele Comisiei de buget-finanţe, Gheorghe Ialomiţianu. El spune însă că economia românească nu îşi permite majorarea taxelor.
„Dacă acest program esuează înseamnă ca cineva este vinovat. Dacă, Doamne fereşte, criza se adânceşte, sigur că trebuie să se ia alte decizii”, spune Ialomiţeanu.
Chiar dacă Guvernul susţine că nu majorează taxele, scrisoarea de intenţie către Fondul Monetar Internaţional (FMI) prevede contrariul, spun analiştii.
„Se pregăteşte modificarea Codului Fiscal printr-o serie întreagă de acţiuni, nu doar majorări de taxe. Aplicarea impozitului pe dobânzi va produce un transfer de capital în baza principiului liberii circulaţii a capitalului în alte conturi în străinătate”, crede Ionel Blănculescu.