Mihai Barsan

Nokia îşi reîncearcă norocul cu trei noi telefoane touchscreen. Vezi preţuri

asha, Nokia, prețuri, smartphone, touchscreen

Asha 305 este disponibil începând de luna aceasta şi are un preţ de referinţă de 63 de euro, fiind cel mai ieftin telefon cu touchscreen fără tastatură, a declarat pentru Bloomberg vicepreşedintele Nokia Juha-Pekka Sipponen.

 

Asha 306, cu un preţ de 68 de euro, şi Asha 311, 92 de euro, au o interfaţă touchscreen mai rapidă decât modelul mai ieftin şi un procesor de 1 GHz, urmând să apară pe piaţă în luna iulie.

 

Nokia a lansat în octombrie gama Asha, descrise ca fiind la limita dintre telefon clasic şi smartphone. Toate modelele sunt echipate cu Nokia Browser, pentru a permite utilizatorilor să navigheze fără probleme pe internet.

 

Grupul finlandez, care a fost detronat în 2011 din poziţia de lider al pieţei mondiale a telefoanelor mobile după 14 ani de dominaţie, încearcă să revigoreze afacerile pe segmentul telefoanelor ieftine, unde vânzările au scăzut cu 16% în primul trimestru după ce mulţi clienţi s-au orientat către cele mai ieftine smartphone-uri cu sistem de operare Google Android.

 

Nokia a adoptat anul trecut Microsoft Windows Phone ca principală platformă software pentru smartphone-uri, dar cel mai ietin model rezultat din această alianţă este Lumia 610, cu un preţ de referinţă de 189 euro.

 

Noile modele Asha cu touchscreen oferă utilizatorului o mai bună compatibilitate cu anumite servicii, precum cele de hărţi şi aplicaţiile pentru telefoane mobile, a adăugat Sippoen.

 

Cele trei telefoane vin cu 40 de jocuri gratuite produse de Electronic Arts, iar modelul 311 include o versiune a Angry Birds, unul dintre cele mai populare jocuri pentru smartphone-uri, produs de Rovio Entertainment.

 

Totodată, Asha 311 are ecran tactil capacitiv, similar cu cele regăsite pe majoritatea smartphone-urilor.

 

Preţurile de referinţă recomandate de Nokia nu includ taxe şi subvenţii.

Ultimele Articole