Nokia va disponibiliza 330 de salariaţi din Finlanda şi Danemarca

ajustari, concedieri, Danemarca, disponibilizari, Finlanda, Nokia

„Nokia va ajusta activităţile de cercetare şi dezvoltare din Finlanda şi Danemarca, pentru a se adapta portofoliului de noi produse ale companiei”, a anunţat grupul.

„Schimbările anunţate vor afecta 230 de angajaţi din cadrul fabricii finlandeze din Oulu şi circa 100 de angajaţi ai fabricii din Copenhaga”, potrivit unui comunicat publicat de Nokia. Grupul are 2.000, respectiv 1.000 de angajaţi în cele două fabrici.

Cele 330 de disponibilizări reprezintă aproape 2% din efectivele totale ale diviziei de cercetare şi dezvoltare Nokia la nivel mondial, divizie în care lucrează 17.000 de persoane.

Nokia, care a trecut pe pierderi în al treilea trimestru pentru prima oară în ultimul deceniu, a lansat mai multe planuri de restructurare, dintre care unul foarte important în cadrul diviziei Nokia Siemens Networks (NSN), ce vizează până la 6.000 de disponibilizări.

Înaintea anunţului de vinei, Nokia a mai anunţat 3.700 de concedieri, dintre care 1.300 prin disponibilizări voluntare, în cadrul unui plan lansat în ianuarie, ca are ca obiectiv economii anuale de 700 milioane euro.

Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrării pe site pentru comentarii. Acum îţi poţi exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai uşor. Comentează şi tu!

Ultimele Articole