Norul de cenuşă a mărit încasările CFR Călători cu 75.000 euro (VIDEO)

calatori, CFR, CFR Călători, erupţie vulcan Islanda, nor, nor de cenusa, norul de cenuşă, tren

Traficul de călători a crescut între 9 şi 11 aprilie, când traficul aerian a fost paralizat, cu 1.500 de persoane pe relaţiile Budapesta, Viena, Istanbul şi Sofia, iar încasările s-au majorat cu aproximativ 75.000 euro în cele trei zile, a precizat pentru NewsIn compania CFR Călători.

„În cele trei zile (9,10, 11 aprilie) în care traficul aerian a fost perturbat din cauza norului de cenuşă provenită din erupţia unui vulcan din Islanda, cele mai multe solicitări au fost înregistrate la trenurile internaţionale, în special către Budapesta şi Viena, dar şi spre Istanbul şi Sofia”, spun reprezentaţii companiei.

„Traficul de călători a înregistrat circa 500 călători în plus în vagoanele suplimentare, în medie pe zi. Faţă de un weekend normal, încasările din staţia Bucureşti Nord au înregistrat o creştere de aproximativ 310.000 lei, în doar trei zile”, precizează CFR Călători.

Citeşte mai mult pe Realitatea.NET