Cristina Popovici

Noua eră a dictaturii economice

bruxelles, cash, Germania, tranzactii cu numerar, Uniunea Europeana

În loc să impună reforme și să rezolve problemele economice grave din zona euro, guvernele se agață de menținerea acelorași tipare de gândire care duc la o abordare de-a dreptul totalitară din partea conducerii Uniunii Europene, scrie Zero Hedge.

 

„Pentru a  menține moneda euro, trebuie menținute băncile. Oricum, rezervele băncilor sunt datoriile tuturor statelor membre. Dacă un guvern devine insolvent, precum este cazul Greciei, sistemul bancar este dinamitat. Singura cale pentru a preveni colapsul băncilor este să prevenim retragerea de numerar de către populație”, se arată într-un mesaj al oficialilor de la Bruxelles, citat de publicația menționată.

 

Zero Hedge se așteaptă ca, în curând, poate chiar de anul viitor, oamenii să nu poată cumpăra nimic fără aprobarea guvernului.

 

Nemții susțin întru totul acest pas. Peter Bofinger, economist și membru al Consiliului German de Experţi Economici, a declarat, recent, într-un interviu, că monedele şi bancnotele sunt învechite şi reduc puterea băncilor centrale, iar guvernul ar trebui să încurajeze abolirea cashului. „Cu posibilităţile tehnice actuale, monedele şi banii din hârtie au devenit un anacronism”, a spus acesta.

 

Iar recent, danezii au propus un proiect legislativ pentru o adevărată revoluție economică urmărind să elimine banii fizici și conturile bancare așa cum le știm noi astăzi.

 

Mai mult decât atât, limitarea tranzacțiilor cu numerar a ajuns și în România. Începând cu data de 9 mai, a intrat în vigoare legea care limitează încasările și plățile în numerar atât pentru firme, cât și pentru persoanele fizice. Astfel, firmele pot efectua tranzacții în numerar până la cel mult 5.000 lei pe zi. Operațiunile între firme și persoanele fizice au fost limitate la 10.000 lei pe zi către o persoană.

Ultimele Articole