Noua listă de compensate, din 1 iulie

1 iulie, compensate, Eugen Nicolăescu, lista, medicamente generice

„Am făcut comisii noi de specialitate care vor face analiza intrării de molecule noi, întrucât lista nu a mai fost modificată din 2008. Am făcut o altă comisie, deasupra, formată din cei mai recunoscuţi profesori şi doctori din România, care va face un «filtru» pe această listă. (…) Toate acestea, până în 30 iunie. Noua listă va intra în vigoare din 1 iulie”, a spus Nicolăescu în emisiunea „După 20 de ani”.

 

Aceleaşi comisii vor revizui protocoalele terapeutice, pentru ca, pe baza lor, anumite medicamente să fie folosite „la nivel de generice”, a adăugat demnitarul.

 

În acelaşi context, Ministerul Sănătăţii va declanşa o campanie de promovare a medicamentelor generice. „Oamenii trebuie să ştie că, dacă iau generic, nu dau niciun leu, iar medicamentul este foarte bun. (…) Sper ca, până la sfârşitul anului, să avem protocale pentru primele 10 patologii”, a mai spus Eugen Nicolăescu.

 

Întrebat în emisiune care mai este situaţia citostaticelor, ministrul a spus că aceste medicamente reprezintă o mai veche problemă, în prezent fiind monitorizată zilnic utilizarea acestora.

 

„Citostaticele reprezintă o problemă veche de ani de zile. Preţurile, aşa cum au fost făcute în vechea guvernare, au permis exportul paralel. Zilnic, avem legătura cu comisiile de oncologie, facem redistribuiri între spitale – pentru că nu vorbesc unii cu alţii, întrebăm dacă au vorbit cu Unifarmul. Nu au medicamente pentru că nu îşi fac treaba”, a afirmat Nicolăescu.

 

Ministrul a precizat că au fost cazuri în care producători unici au venit în România cu preţuri de 70 de ori mai mari, la cinci produse.

 

„Sper ca toate aceste lucruri să se termine în acest an, dar de patru ani nu se face nimic. În 2008 (în primul său mandat de ministru – n.r.), programul de cancer era cel mai bun”, a mai declarat Eugen Nicolăescu.

Ultimele Articole