Indicatorul PMI (Purchasing Managers Index) pe luna septembrie, calculat de Markit, arată o evoluţie dezamăgitoare a serviciilor şi industriei, cu Europa în zona de contracţie.
Indicele PMI compozit (care include evoluţia serviciilor şi sectroului manufacturier) pentru Zona euro a căzut la 49,2 puncte în septembrie de la 50,7 în august, cel mai redus nivel din iulie 2009. Nivelul de 50 reprezintă linia de demarcare între contracţie şi expansiune. Vestea prostă pentru Europa este că deja avem o tendinţă puternică de decelerare a economiei.
Indicatorul se formează în urma unui studiu de piaţă în care sunt contabilizate răspunsurile managerilor din 7.500 de companii, din 30 de ţări, la întrebări referitoare la producţie, comenzi noi, timpi de livrare, stocuri şi evoluţia angajărilor. Datele prezentate acum sunt de tipul flash, însă de regulă diferă foarte puţin faţă de datele finale.
Cât contează PMI? Indicatorul măsoară activitatea economică şi oferă o estimare destul de precisă a evoluţiei PIB, aşa cum se poate vedea şi din graficul de mai sus. Sursa Markit.
Reducerea abruptă a comenzilor noi a lovit cel mai mult ţările europene. PMI pentru sectorul manufacturier pentru Zona euro a fost calculat la 48,4, în cădere de la 49, cel mai redus nivel din august 2009, an în care Europa era în recesiune. Comenzile noi pentru export din Germania au înregistrat cea mai puternică scădere din mai 2009 şi pentru toată Eurozona sunt la 45, după ce în prima parte a anului atinseseră 60 de puncte. Totuşi Germania este la limita de contracţie, cu PMI pentru sectorul manufacturier la 50 de puncte.
Rata dintre comenzile noi şi stocuri, care arată evoluţia industriei în viitorul apropiat, a căzut pentru a a şaptea lună consecutiv şi e la cel mai redus nivel din aprilie 2009.
Serviciile au intrat şi ele în zona de contracţie, cu 49,1 puncte în septembrie faţă de 51,5 puncte în august, o cădere destul de severă ce pune actualul scor la cel mai mic nivel din august 2009. De asemenea, afacerile noi din sector intră pentru prima oară în zona de contracţie.
Angajările noi în toate sectorele de activitate au încetinit la cel mai redus nivel din octombrie 2009.
“Indicele PMI flash arată că economia Zonei euro probabil a stagnat în trimestrul trei şi a trecut în contracţie pentru prima oară în ultimii doi ani în septembrie. Mai mult, indicatorii privind activitatea din viitor, mai ales cei care arată o descreştere a afacerilor noi şi pierderea încrederii pentru acest an din sectorul serviciilor, cresc unei contracţii mai puternice în lunile următoare”, spune Chris Williamson, economist şef la Markit.
Singura veste bună, spune acesta, e că preţurile s-au menţinut sau au scăzut uşor în unele sectoare.
China
PMI pentru China, a doua cea mai mare economie a lumii, a căzut în septembrie la 49,4 puncte, de la 49,9 în august. Producţia din sectorul manufacturier este în scădere, comenzile noi pentru export sunt, de asemenea,în scădere, cu o rată mai puternică.
Problema pentru China este că şi inflaţia la produsele manufacturate este în creştere.