A treia generaţie a modelului mediu de la Skoda este dezvoltată pe aceeaşi platformă cu noul Audi A3/S3 şi cu a şaptea generaţie a lui VW Golf, renumita platformă MQB.
Se pare că la Mlada Boleslav nu au ajuns studiile despre tendintele europene în materie de maşini, ceea ce a permis noii Octavia să crească în lungime cu nu mai puţin de 90 mm. Ampatamentul a crescut cu 108 mm, până la aproape 2,7 metri, valoare ce duce Octavia în zona berlinelor medii, aproape de Opel Insignia şi Ford Mondeo.
În ciuda creşterii în dimensiuni spre limitele zonei medii, Octavia se prezintă în continuare ca o berlină compactă şi păstrează haionul. Faţă de modelele compact, Octavia se laudă cu cele mai generoase dimensiuni ale interiorului şi cu unul dintre cele mai mari portbagaje.
Echiparea electronică este mai bogată, iar sub capotă se găsesc în mare cam aceleaşi motoare ca şi până acum. Cu excepţia motoarelor entry-level, toată gama de motoare va putea fi echipată cu sistemul Green tec cu start-stop şi sistem de recuperare a energiei.
În total vor fi disponibile patru motoare pe benzină şi patru diesel-uri, cu puteri care ajung la un maxim de 132 kW în cazul TSI-ului de 1,8 litri. Acestea vor putea fi cuplate fie la o cutie maunală, fie la una de tip DSG. Versiunea cu tracţiune integrală este în lucru şi va ajunge pe piaţă în viitorul apropiat. Tot în viitorul apropiat, Skoda va scoate la lumină şi o versiune RS.
Este de aşteptat ca preţul să crească în aceeaşi proporţie ca şi dimensiunile sau echiparea, creştere care să evite concurenţa cu fratele Rapid, lansat în primăvară, model care are preţuri apropiate de cele ale actualului Octavia