Guvernul a aprobat aseară noua scrisoare de intenţie către FMI. Aceasta va analizată de board-ul Fondului. În baza angajamentelor, ce vizează noi reduceri de cheltuieli, disponibilizări şi modificări legislative, România ar putea primi luna viitoare tranşa de 900 de milioane de euro. Dincolo de
acest demers, se pune tot mai insistent problema noului acord cu FMI.
Ministrul Finanţelor a declarat că în noul acord care va fi semnat de ţara noastră cu FMI in primăvară nu se vorbeşte despre nici o sumă de bani.
„Noi acum lucrăm la scrisoarea negociată cu FMI în octombrie. Trebuie să o trimitem miercuri, vom discuta şi de un nou acord. Nu se vorbeşte de o sumă anume. Este vorba de un acord de tip precautionary deoarece avem nevoie de continuarea reformelor structurale şi avem nevoie de asistenţă FMI şi CE”, a declarat ministrul de Finanţe Gheorghe Ialomiţianu.
Declaraţiile lui Ialomiţianu vin după ce surse guvernamentale, citate de Mediafax, au afirmat că noul acord cu Fondul Monetar Internaţional, ce va fi negociat în luna martie, ar putea avea o valoare cuprinsă între 5 şi 8 miliarde de euro, în funcţie de nevoia de finanţare.
Potrivit surselor, autorităţilor române iau în calcul şi un împrumut de la Comisia Europeană, întrucât finanţarea bugetului ar fi mult mai ieftină decât în condiţiile accesării unor împrumuturi directe de pe pieţele externe. Nu a fost încă stabilit dacă va fi vorba de un credit, sau de o linie de finanţare de tip preventiv. Mediafax relatează că valoarea împrumutului ar urma să fie mai mică decât cea acordată de Comisia Europeană în acordul actual, de 5 miliarde de euro.
Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat, recent, că noul acord, pe care România îl va încheia cu FMI pe o perioadă estimată la 2 ani va avea „cu siguranţă” o valoare mai redusă decât împrumutul actual, de 13 miliarde de euro, iar banii vor fi luaţi doar dacă vor apărea probleme neprevăzute. Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, acum câteva zile, că necesarul de bani al României va fi, în 2011, de aproximativ şase miliarde de euro.