El a precizat că în decembrie 2011 va fi semnat contractul pentru proiectarea aeroportului, până acum fiind primite şapte oferte de la firme internaţionale, scrie Agerpres.
Construcţia aeroportului va dura doi ani, iar lucrările vor începe în vara anului viitor cu construcţia pistei de 3.200 metri.
Aeroportul va avea cel mult 10 porţi de îmbarcare şi va fi unul de tip modular, permiţând extinderea sa ulterioară. Suprafaţa va fi de 200 de hectare, iar investiţia este estimată la 200 de milioane de euro.
Construcţia aeroportului era planificată să înceapă chiar din acest an, dar au fost unele întârzieri cu obţinerea autorizaţiilor şi avizelor, informează Agerpres.
Aeroportul va fi administrat de Infra Group, având ca acţionari Romstrade – 75% din capital şi Blue Air – 25%. Traficul de călători este estimat la două milioane de pasageri (plecări).
Grupul cuprinde şase firme – compania de construcţii Romstrade, compania aviatică Blue Air, Infra Group – firma de servicii de handling şi catering pentru aeronavele Blue Air, Blue Aero – administratorul aeroportului Bacău, Direct Aero Services – care oferă servicii de taxi aerian şi compania Andany Trading, care administrează ferma ‘La Moşie’ din Adunaţii Copăceni.
Blue Air mai deţine o bază de operare la Bacău şi are o flotă de opt avioane. Compania aeriană operează în prezent curse către Londra, Milano, Roma, Torino şi Bologna.