Prima propunere de modificare a codului rutier se referă la obligaţia fostului proprietar ca, în cazul vânzării, să notifice în scris înstrăinarea maşinii în termen de trei zile. În caz contrar, riscă o sancţiune de la 9 la 20 de puncte, adică pînă la 1.400 de lei amendă. Dacă noul proprietar nu cere înscrierea maşinii în 15 zile, poliţia va suspenda înmatricularea vehiculului sancţionîndu-l şi pe acesta cu pînă la 20 de puncte-amendă.
Tot de la anul, s-ar putea da examen pentru a putea conduce un moped.
Alcoolemia permisă în sînge va scădea de la 0,80‰ la 0,50‰, acest lucru însemnînd că valoarea alcoolemiei la etilotest va scădea de la 0,40 la 0,25 g/l în aerul expirat.
O altă propunere se referă la verificarea medicală şi psihologică a conducătorilor auto, la cererea poliţiei rutiere. Analizele se vor face dacă şoferul a fost prins băut la volan, dacă a depăşit cu mai mult de 60 de kilometri viteza maximă admisă, sau dacă a fost sancţionat de două ori în doi ani pentru conducere agresivă. Introducerea noţiunii de ‘’comportament agresiv’’ este, de altfel, una dintre modificările importante şi destul de controversate ale codului rutier.
În noua versiune legislativă, constituie comportament agresiv: deplasarea succesivă de pe o bandă de circulaţie pe alta, pentru depăşirea maşinilor, întoarcerea prin folosirea sistemului de frânare, pornirea de pe loc prin demararea excesivă a autovehiculului sau agresarea altui conducător prin apropierea excesivă din spate sau din lateral.
Mai sunt considerate agresive frînarea bruscă, precum şi folosirea abuzivă a semnalelor sonore sau luminoase. Toate acestea pot duce la suspendarea permisului pentru 30 sau 60 de zile. O altă modificare controversată este cea potrivit căreia cei care împrumută maşină unui şofer obosit pot răspunde
penal. Majoritatea şoferilor spun că nu au cum să verifice viitoarea stare de oboseală a celui căruia îi împrumută maşina pentru mai mult timp.
Şoferii care vor circula pe contrasens şi care vor depăşi viteza legală cu peste 60 de km/h ar putea primi, la anul, până la 100 de puncte amendă. Un punct de penalizare este echivalentul a 10% din salariul minim pe economie, astfel că amenda ar putea ajunge şi la 7.000 de lei.
Proiectul se află în dezbateri la Comisia Juridică de Disciplină şi Imunităţi a Camerei Deputaţilor.