Noul director general al Oil Terminal Constanţa este Silviu Wagner

Oil Terminal, petrol, titei

„În continuare, voi rămâne în funcţia pe care o aveam şi înainte, în cadrul Oil Terminal, director mecano-energetic”, a declarat luni Agenţiei NewsIn Vasile Miu.

Vasile Miu a ocupat funcţia de director general al Oil Terminal Constanţa din decembrie 2008, când Mihai Lupu, fostul director general al companiei demisionase, întrucât fusese ales deputat PNL. În ianuarie 2009, Vasile Miu a fost numit în AGA şi reconfirmat în funcţia de director general.

Acţionariatul companiei este format din Ministerul Economiei, cu 59,62% din acţiuni, Fondul Proprietatea (10%), iar 30,37% din acţiuni aparţin altor acţionari. Compania este listată la categoria I a Bursei de Valori Bucureşti, cu simbolul OIL.

Oil Terminal SA Constanţa este companie specializată în vehicularea ţiţeiului, produselor petroliere şi petrochimice lichide şi a altor produse şi materii prime în vederea importului/exportului şi tranzitului. Oil Terminal Constanţa reprezintã unul dintre cele mai mari terminale din Sud-Estul Europei.

Ultimele Articole