Realizată de compania New Line Cinema, în regia americanului Samuel Bayer, pelicula rescrie povestea terifiantă a legendarului personaj Freddy Krueger – criminalul cu pălărie, pulover dungat şi degete cu gheare din metal, care îşi ademenea şi ucidea victimele în visele acestora.
Compania producătoare a lansat deja un trailer de două minute, din care spectatorii descoperă că scenariul filmului surprinde şi evenimente anterioare acţiunii din celelalte pelicule ale seriei.
Marea surpriză a distribuţiei din remake este aceea că rolul principal va fi interpretat de actorul Jackie Earle Haley, nominalizat la Oscar în 2007 pentru prestaţia din „Little Children”, care va intra în pielea lui Krueger în locul lui Robert Englund, cel consacrat în această postură din 1984 încoace.
În producţia noului film este implicat şi cineastul Michael Bay, cunoscut pentru titluri ca „The Rock” (1996), „Armageddon” (1998), „Pearl Harbor” (2001) şi „Transformers” (2007). Bay are experienţa producerii de remake-uri după filme horror clasice, colaborând anterior la pelicule ca „The Texas Chainsaw Massacre: The Beginning” şi „Friday the 13th”.
Filmul original „A Nightmare On Elm Street” a fost realizat acum 25 de ani de regizorul Wes Craven, considerat un maestru al genului horror. Filmul a avut un buget de aproximativ 1,8 milioane de dolari şi a realizat incasări de peste 25 de milioane de dolari numai în SUA. Succesul peliculei, consemnat şi în rândul criticii de specialitate, s-a datorat atât ineditului din scenariu, cât şi tehnicilor regizorale revoluţionare pentru acel moment. Alături de Robert Englund, din distribuţie au făcut parte Heather Langenkamp, Charles Fleischer şi Johnny Depp, acesta din urmă în primul rol al carierei.
Pelicula din 1984 a avut mai multe continuări, toate cu Englund în rolul lui Freddy Krueger.