Bancherii, ceva mai rezervaţi, vorbesc despre limitarea accesului la credite. Noile condiţii ar urma să fie aplicate, cel mai probabil, de luna viitoare.
Potrivit noilor reguli de creditare, propuse de BNR, creditul de consum ar putea fi limitat la 5 ani, clienţii vor trebui să aducă garanţii de 133% din valoarea împrumutată, în timp ce la finanţările imobiliare în euro, avansul va fi de cel puţin 30%. Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, a declarat că regulamentul de creditare este conceput pentru o „nouă epocă” economică în care banii nu vor fi nici mai ieftini, nici mai mulţi decât acum.
În viitor, resursele financiare trebuie folosite pentru dezvoltarea economiei reale, nu pentru consum.
Analiştii economici afirmă că înăsprirea condiţiilor de creditare va limita foarte mult numărul celor care vor putea să ia credite, iar efectele negative le vom simţi în economie. Şi asta în condiţiile în care de relansarea consumului depinde, în mare măsură, ieşirea din criză.
Preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Gheţea, a declarat că numărul românilor care vor putea lua credite va scădea după implementarea noilor reglementări.
Gheţea a declarat că bancherii au înaintat Băncii Naţionale o listă de propuneri de modificare a regulamentului, însă aceasta nu poate fi făcută publică.
Noul regulament de creditare ar putea fi pus în practică începînd de luna viitoare, a mai declarat preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor.