“Îngrijorarea cu privire la criza din Grecia şi tarile PIIGS şi viitorul uniunii monetare europene au devenit chestiuni de demagogie în ultimele săptămâni. Încă din ianuarie 2006, la Forumul Economic Mondial de la Davos am vorbit despre unele dintre riscurile cu care se va confrunta uniunea monetara europeană, iar ingrijorarea pe care am exprimat-o atunci, referitoare la economiile Italiei, Greciei, Portugaliei si Spaniei, l-a nemulţumit pe ministrul Tremonti. Este încă mare nevoie să atragem atenţia asupra riscurilor din interiorul Uniunii Europene”, spune Nouriel Roubini în preambulul Forumului Financiar de la Bucureşti.
Şi o va face! Nouriel Roubini va atrage atenţia la Bucureşti asupra riscului de extindere în restul zinei euro a crizei din Grecia şi va vorbi despre viitorul uniunii monetare europene. Dr. Doom este invitatul de onoare al celei de a 7-a ediţii a Forumului Finciar Central şi Sud-Est European, din 25-26 mai. La eveniment, vor mai fi prezenţi înalţi oficiali români şi străini, bancheri şi reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale şi organismelor de reglementare.
Nouriel Roubini este profesor de economie la Universitatea din New York. De-a lungul carierei, a lucrat pentru FMI, Fed, Banca Mondiala si banca centrala a Israelului. În timpul Administratiei Clinton, a fost economist-şef pentru consiliul economic al preşedintelui american.