OMV Petrom avea la 31 decembrie 2009 un număr de 28.984 angajaţi.
Investiţiile realizate de cea mai mare companie din România s-au ridicat la sfârşitul primelor şase luni ale acestui an la 1,986 miliarde lei.
De asemenea, compania a înregistrat în primul semestru din acest an un profit net de 1,526 miliarde lei, de peste patru ori mai mare faţă de cel din perioada similară a anului trecut, de 331 milioane lei. Compania controlată de Grupul OMV din Austria a realizat totodată în primul semestru din acest an o producţie de 2,55 miliarde metri cubi, în scădere cu 5% faţă de producţia de gaze de anul trecut, de 2,69 miliarde metri cubi.
Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Marketing, Gaze Naturale şi Energie. Petrom exploatează în România rezerve dovedite de petrol şi gaze estimate la 823 milioane barili echivalent petrol (854 milioane de barili echivalent petrol la nivel de Grup), are o capacitate maximă anuală de rafinare de 8 milioane tone şi circa 550 de staţii de distribuţie carburanţi în România. Compania deţine, de asemenea, o reţea internaţională de 268 benzinării, localizate în Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia.
În anul 2009, cifra de afaceri a Petrom a fost de 3 miliarde euro, iar EBITDA (Venituri Înainte de Dobânzi, Taxe, Deprecieri şi Amortizări) a fost de 696 milioane euro. OMV, grupul energetic lider în Europa Centrală şi de Sud Est deţine 51,01% din acţiunile Petrom. OMV activează în 12 ţări în domeniile de Rafinare şi Marketing şi în 17 ţări pe patru continente în domeniul de Explorare şi Producţie. Ministerul Economiei deţine 20,64% din acţiunile Petrom, Fondul Proprietatea deţine 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare 2,03% iar 6,21% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.