‘Ideea de a efectua o astfel de cercetare mi-a venit atunci când mă aflat într-un hotel din Kathmandu şi mă plictiseam. Nu mi-a venit să cred când am descoperit această interconexiune’, a declarat el.
O listă cu 23 de ţări cu cel mai mare consum de ciocolată coincide practic cu lista ţărilor cu cel mai mare număr de laureaţi ai premiului Nobel.
Pe primul loc în acest clasament neobişnuit se situează Elveţia, urmată de Suedia, Danemarca, Austria şi Norvegia.
‘Elveţienii consumă în medie pe an circa 120 batoane de ciocolată cu o greutate de 85 de grame’, remarcă omul de ştiinţă, potrivit căruia SUA se află undeva pe la mijlocul acestui top.
Pentru a-şi spori numărul de laureaţi ai premiului Nobel, el le recomandă americanilor să mărească consumul de ciocolată cu 125.000 de tone pe an.
În calculele sale, Messerli a luat în considerare datele privind numărul de laureaţi ai premiului Nobel în fiecare ţară din cele 23 inclusiv până în 2011. Câştigătorii premiului pentru 2012 nu au fost incluşi în această listă.
În conformitate cu cantitatea de ciocolată consumată, Elveţia ar trebui să aibă 14 laureaţi ai Premiului Nobel. În realitate, numărul acestora se ridică la 28.
Messerli subliniază că personal consumă ciocolată în fiecare zi, de obicei sortimente de ciocolată amăruie, de la firma Lindt.
Nu este pentru prima oară când oamenii de ştiinţă fac conexiuni la prima vedere lipsite de orice logică. Anterior, cercetătorii au demonstrat o interconexiune între numărul de autişti în Europa şi rata natalităţii pe bătrânul continent, arătând de asemenea că sinuciderile în rândul bărbaţilor depinde de numărul de pistrui de pe corp.
Despre beneficiile ciocolatei, în primul rând a sortimentului amărui, cu un conţinut ridicat de cacao, s-a scurs multă cerneală. Experţii consideră că datorită cantităţii mari de flavonoizi /antioxidanţi/ acest produs are un efect pozitiv asupra creierului şi inimii şi chiar ajută la pierderea kilogramelor în plus.