12.799 de morţi este cel mai recent bilanţ al pandemiei de gripă AH1N1, publicat ieri de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Decesele s-au înregistrat în peste 200 de ţări, iar experţii OMS au avertizat că numărul victimelor va creşte.
Cele mai multe decese, 6880 au fost contabilizate pe continentele americane, şi 2554 în Europa. Gripă nouă este practic răspândită acum în toate regiunile din Europa, cu precădere în zonele din centrul, estul şi sud-estul continentului. Potrivit OMS, ţările cele mai afectate sunt în prezent Polonia, Serbia, Ucraina şi Georgia.