Sorin Simon

Numărul facturilor plătite prin serviciul de debit direct oferit de BRD a crescut cu 20%

BRD, debit, facturi, simplis debit, Societe Generale

„Evoluţia ascendentă a serviciului Simplis Debit confirmă faptul că există o deschidere mai mare a clienţilor noştri faţă de această modalitate sigură, simplă şi rapidă de plată a facturilor”, afirmă Alina Iosep, Director Piaţă Persoane Juridice şi Persoane fizice Autorizate din cadrul Departamentului Strategie şi Marketing al BRD.

Serviciul de debit direct asigură plata automată a facturilor, a căror achitare se face prin debitarea la scadenţă a contului curent cu suma facturată.
Pentru a beneficia de acest serviciu este suficientă semnarea unui Mandat de Debitare Directă, care nu necesită reînnoire periodică. Există posibilitatea de a controla plăţile efectuate, prin stabilirea unui plafon maxim lunar pentru fiecare factură plătită. În plus, orice tranzacţie care nu este în conformitate cu valoarea facturii poate fi returnată în contul clientului la solicitarea acestuia.

Clienţii BRD pot achita facturile către orice furnizor de servicii sau utilităţi ce acceptă această modalitate de plată. În prezent, BRD are unul dintre cele mai mari portofolii de companii de servicii ce îşi desfăşoară activitatea în domenii precum telefonie şi Internet, furnizarea de gaze naturale, apă, energie electrică, asigurări, leasing etc.
BRD-Groupe Société Générale este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor şi are cea de-a doua capitalizare bursieră la BVB. BRD face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri de servicii financiare din zona euro. Grupul are 157.000 de angajaţi în toată lumea, pe trei activităţi – cheie: retail banking, finanţări specializate  şi asigurări, Private Banking, Gestiune de active şi servicii pentru investitori, Corporate & Investment Banking>>.

Ultimele Articole