Numărul firmelor intrate în insolvenţă în aprilie s-a redus cu 26% faţă de martie

Arin Stanescu, firme, insolvență, insolventa firme, ONRC, Registrul Comerţului

În perioada ianuarie-aprilie, 7.833 de firme au ajuns în imposibilitatea de a-şi mai plăti datoriile, faţă de 6.594 în acelaşi interval din 2009, arată datele ONRC transmise la solicitarea MEDIAFAX.

Şi faţă de aceeaşi lună din 2009, când 1.669 societăţi au intrat în insolvenţă, în aprilie 2010 s-a înregistrat o scădere de 4%.

„Asta nu arată că s-au terminat problemele firmelor româneşti. Nu este o reducere mare. Doar o lună de scădere nu este relevantă pentru a stabili un trend. Vom putea vedea care este tendinţa abia la jumătatea anului. În plus, nu e important numărul, ci dimensiunea firmelor care au intrat în insolvenţă”, a declarat agenţiei MEDIAFAX, Arin Stănescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Reorganizare şi Lichidare.

Peste 40% din firmele care au intrat în insolvenţă în perioada ianuarie-aprilie 2010 sunt din domeniul comerţului, circa 16% din industria prelucrătoare, în timp ce aproape 15% au fost din sectorul construcţiilor.

În 2009, numărul firmelor care au intrat în insolvenţă a crescut cu 25%, la 18.421, faţă de nivelul de 14.724 din 2008.

Ultimele Articole