Din cauza crizei financiare din ultima perioadă, care a dus la creşterea datoriilor între firme, s-a ajuns ca într-o singură zi, numai la Tribunalul Bucureşti să fie înregistrate în jur de 50 de procese privind cereri de insolvenţă.
De exemplu, potrivit portalului instanţelor de judecată, pe 29 şi 31 iulie la secţiile comerciale de la Tribunalul Bucureşti au fost înregistrate pe zi în jur de 50 de procese cu această speţă.
Mai mult, numărul proceselor pentru insolvenţă deschise în primele trei luni ale lui 2009 (n.r.- 10.094) a ajuns deja la jumătate faţă de numărul proceselor deschise în tot anul anterior, şi anume 26.323 de cauze.
Avocatul Andrei Şărban, coordonator al Boştină & Associates Insolvency SPRL a declarat, miercuri, pentru NewsIn că declanşarea procedurii insolvenţei a unei firme poate duce fie la reorganizarea acelei firme, fie la falimentul ei.
Declanşarea insolvenţei este cerută în instanţă, judecătorii decizând dacă va fi deschisă procedură.
Pentru a se ajunge la reorganizare, debitorul împotriva căruia s-a declanşat procedura trebuie să propună un plan de reorganizare viabil, care să fie aprobat de către creditori şi de către judecătorul sindic. Avocatul a explicat că acest plan de reorganizare înseamnă stabilirea unei perioade de posibilă redresare pentru firmă, stabilirea unor termene ferme în care vor fi achitate datoriile către creditori.
Dacă după derularea cu succes a planului de reorganizare firma reuşeşte să-şi plătească datoriile, încetează procedura insolvenţei.
Avocatul de la Boştină & Associates Insolvency SPRL a adăugat că, dacă firma aflată în insolvenţă nu propune un plan de reorganizare, dacă planul este respins încă de la început sau dacă în timp acesta nu poate fi susţinut, se ajunge la faliment, anume lichidarea tuturor bunurilor pentru acoperirea creanţelor, urmând ca firma să fie radiată, să dispară.
Potrivit aceleiaşi surse, creditorii preferă să ceară insolenţa unei firme pentru a valorifica efectele de preferinţă ale tipului de creanţă deţinută, în caz contrar, al executării silite de drept comun dacă un alt creditor solicită şi reuşeşte executarea silită a aceleiaşi firme înaintea lor, restul creditorilor riscă să nu mai aibă de unde să îşi recupereze datoriile.
„Ceea ce trebuie evidenţiat este faptul că procedura insolvenţei nu este o modalitate de recuperarea a creanţelor alternativă executării silite, ci este o procedură colectivă aplicată unei stări grave a patrimoniului unui debitor care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile”, a explicat Sărban. În cadrul procedurii participă toţi creditorii care trebuie să îşi recupereze creanţele, într-o ordine de preferinţă stabilită prin lege, a declarat avocatul Şărban.
În acelaşi timp, avocatul a precizat că firmele intrate în insolvenţă se pun la adăpostul legii insolvenţei, care creează anumite avantaje. „Interesul debitorului, care-si recunoaşte propria stare de insolvenţă, de a-i fi judecată cererea de deschidere a procedurii cu celeritate pentru a putea beneficia cât mai rapid de efectele procedurii (ca de exemplu suspendarea acţiunilor judiciare împotriva sa, încetarea curgerii de dobanzi la creanţele negarantate, etc.)”, a adăugat Şărban. În acest mod, patrimoniul debitorului este pus la adăpost mai rapid şi astfel cresc şansele de reuşită pentru un eventual plan de reorganizare.
Numărul de cereri de intrare în insolvenţă a crescut în ultima perioadă pe fondul crizei economice, însă situaţia este aceeaşi şi în alte ţări, a explicat reprezentantul Boştină & Associates Insolvency SPRL.
