„Numărul vizitatorilor a crescut cu 10% comparativ cu ediţia trecută. Astăzi (duminică – n.r.) au fost în jur de 10.000 de vizitatori, cu siguranţă mai mulţi decât sâmbătă, iar per total numărul de vizitatori se ridică la 25.000 – 30.000. Nu am mai văzut atâţi vizitatori decât la Târgul de Turism”, a spus Cătălin Trifu.
Expozanţii târgurilor Modexpo şi Comsetics Beauty Hair, organizate de Romexpo, au declarat sâmbătă, pentru NewsIn, că sunt nemulţumiţi de numărul mic de vizitatori şi de vânzările sub aşteptări pe care le-au înregistrat în primele două zile de desfăţurare a manifestărilor expoziţionale.
„Nu suntem mulţumiţi deloc, în principal din cauza vânzărilor. Acestea sunt mult sub ceea ce ne-am fi aşteptat. Lumea nu este interesată sau nu ştiu nimic despre acest târg, nu ştim ce se întâmplă”, a declarat pentru NewsIn, reprezentantul firmei Manufactura Măgura.
De asemenea, şi alti participanţi la târgul Modexpo au reproşat slaba publicitate de care a avut parte această manifestare din partea organizatorilor.
„Târgul din acest an este foarte slab. Nu au venit vizitatori, iar publicitatea a lasat de dorit. Pentru noi vânzările sunt la 50% din cele realizate anul trecut”, a spus reprezentantul Lux Leather.
O parte dintre expozanţi au precizat că nu se aşteaptă la realizarea unui profit, ci măcar să îşi acopere cheltuiala cu închirierea spaţiului.
„Este prima noastră participare la târg, iar vânzările sunt sub aşteptări în principal din cauza faptului că oamenii nu sunt interesaţi. În primele două zile a fost linişte şi pace aici. Nu vorbim de profit, pentru că nu este cazul. Măcar să ne scoatem banii pe care i-am dat pe chirie”, a declarat managerul Rompiele Buzău, Ion Pătraşcu.
Acesat a mai spus că nici despre contractări nu se mai poate vorbi, deoarece acestea au dispărut din peisaj de aproape trei ani, iar prezenţele producătorilor la aceste târguri se rezumă numai la vânzările la bucată.
„Acum facem doar vânzări en-detail deoarece partea de contractări a dispărut acum trei ani. Totul s-a transformat într-un fel de bâlci”, a subliniat Ion Pătraşcu.
Managerul CD Beauty System, Daniel Cristea, a declarat că participarea este proporţională cu actuala situaţie de criză.
„Câţi vizitatori aveam la ediţia trecută într-o zi, am acum în patru. Anul trecut am avut 460 de metri pătraţi şi 37 de oameni la stand şi fiecare stătea de vorbă cu câte trei clienţi, iar acum am 100 de metri pătraţi şi 12 oameni. Vizitatorii sunt neprofesionişti, majoritatea gură cască. Oricum noi venim mai mult pentru imagine, deoarece suntem pe această piaţă de circa 16 ani”, a spus Cristea.
Numărul firmelor care participă la cea de-a 15-a ediţie a expoziţiei internaţionale de produse şi echipamente pentru cosmetică, îngrijire corporală şi coafură Cosmetics Beauty Hair a scăzut cu 20% faţă de cea din 2008 (toamnă), când s-au înregistrat 179 de companii, potrivit reprezentanţilor Romexpo.
Astfel, dacă la ediţia de toamnă a târgului Cosmetics Beauty Hair din 2008 au participat circa 179 de firme, în acest an şi-au anunţat participarea aproximativ 143 de firme din nouă ţări.
Directorul general al Romexpo, Doru Simovici, a declarat că 40% dintre firmele prezente la această ediţie sunt firme noi, care nu au mai participat la ediţiile din anii precedenţi, ceea ce înseamnă că se pune în continuare accentul pe promovare în cadrul unor târguri de profil.
În plus, Doru Simovici a precizat că semnalele crizei sunt vizibile şi în cadrul expoziţiilor, iar rata de participare la aceste manifestări în primele şase luni ale anului a scăzut cu 40% faţă de perioada similară a anului precedent.
Expoziţia internaţională Cosmetics Beauty Hair, organizată de Romexpo în parteneriat cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România, a avut loc în perioada 17-20 septembrie în pavilioanele 13, 14 şi 15 ale centrului expoziţional.
Tot în perioada 17-20 septembrie a avut loc cea de-a 15-e ediţie a expoziţiei internaţionale de ţesături, textile, pielărie şi blănărie Modexpo, în pavilioanele 16 şi 17. La această manifestare participă peste 130 de firme, cu circa 9% mai puţine faţă de ediţia similară din anul 2008, dintre care 30% sunt firme noi.
Reprezentanţii Romexpo au precizat că suprafaţa ocupată în cadrul târgurilor Comsetics Beauty Hair şi Modexpo este de 9.000 mp, respectiv 4.500 metri pătraţi, iar chiria plătită de expozanţi este cu 50%, respectiv 30% mai mică faţă de ediţiile cu numărul XVIII, care au avut loc în 2008.