Nextebank, fosta Romexterra, va rămâne cu doar trei agenţii în Bucureşti, arată o informare trimisă de bancă propriilor clienţi. Măsura este parte a unui proces mai amplu de restructurare care, potrivit informaţiilor Capital, presupune şi desfiinţarea a mai bine de jumătate din posturile angajaţilor şi închiderea majorităţii agenţiilor şi sucursalelor din ţară. Reprezentanţii bănci nu au comentat informaţia. Pe de altă parte, în presă au apărut deja informaţii privind negocierile dintre MKB, acţionarul majoritar al Nextebank şi administratorul de investiţii Axxess Capital. Potrivit informaţiilor publicate de ziarul Bursa, noul acţionar majoritar doreşte ca banca să absoarbă IFN-ul Patria Credit, pe care îl deţine în portofoliu.