O fantomă bântuie Europa. Amintirea referendumurilor naţionale din 2005 respingând Constituţia Europeană i-a determinat pe liderii politici să răspundă crizei actuale cu măsuri de urgenţă care nu cer aprobarea populară. Dar soluţiile pe termen lung cer legitimare democratică.
Preşedintele Comisiei, José Manuel Barroso, a mers până la a cere o federaţie a statelor naţiune. Germanul Guido Westerwelle, împreună cu alţi zece miniştri de Externe, a propus recent reforme fundamentale care ar putea duce la o Europă cu două viteze – atâta timp cât o majoritate calificată a statelor membre aprobă, noul lor tratat le-ar uni chiar dacă alte state nu li se alătură. Asemenea revizuiri radicale nu pot fi obţinute fără aprobarea populară, scriu cei de la Presseurop.
Democraţia directă este o afacere riscantă. Europa ar trebui să nu repete greşelile organizaţionale care au contribuit la eşecul din 2005. Convenţia constituţională a produs atunci un text de 350 de pagini scris în limbaj legalist care i-a intrigat pe votanţii obişnuiţi. Şi mai rău, nimic special nu a fost făcut pentru a-i încuraja pe cetăţeni să analizeze serios alternativa decisivă din faţa lor. Nu e de mirare că dezbaterile naţionale au fost în mare parte dominate de politica meschină a momentului.
De data aceasta, Europa ar trebui să urmeze experimentul de succes al Africii de Sud în crearea constituţiei. În prima fază, participanţii au încercat pur şi simplu să elaboreze o declaraţie de principii de bază. Doar mai târziu a urmat un text lung cu un limbaj legalist elaborând noul contract social. În sfârșit, a depins de Curtea Constituțională a Africii de Sud să confirme că lungul text cu caracter legal era conform principiilor inițiale.
Puteri extinse pentru Uniune
Pentru a pune această secvență în termeni europeni, proiectul ar trebui să urmeze tratatele actuale prin organizarea unei convenții reprezentând parlamentele naționale și pe cel European, șefii de stat și de guverne, și Comisia Europeană. Aceasta s-ar concentra pe formularea promptă și comprehensibilă a unor principii constituționale – care ar putea fi apoi revizuite într-o conferință interguvernamentală.
Această declarație, de exemplu, ar putea stabili puteri extinse pentru Uniune, dar nu o listă detaliată a competențelor; ar stabili principii de reprezentare în organisme europene, dar nu ar elabora reguli de vot. Urmând propunerea recentă a miniștrilor de Externe, ar spune de asemenea câți membri UE trebuie să ratifice până cînd tratatul final intră în funcțiune pentru părțile ce au căzut de comun acord.
Prima fază se încheie cu fiecare stat membru acceptând sau respingând declarația de principii – prin referendum sau în parlament, în funcție de constituțiile particulare. Caracterul simplu al principiilor va fi important mai ales în țări precum Franța (cu siguranță) și Germania (probabil) care vor lua calea directă a democrației.
Oponenții naționaliști ar putea să nu mai denunțe un tratat impenetrabil ca parte a unei vaste conspirații eurocratice. Votanții își vor face alegerile pe propuneri concrete, nu potrivit unor termeni fără sens. Ei pot vota da sau nu, dar este mai puțin probabil că vor fi învinși de demagogia populistă. Concentrarea pe principii va ajuta de asemenea statele să dezbată nevoia de a amenda constituțiile lor naționale (cum ar putea fi în cazul Germaniei).
Legitimitate consolidată
Când au loc referendumuri, cetățenii vor vota de asemenea pentru reprezentanți naționali în cea de-a doua fază a convenției care elaborează textul final. Din moment ce candidați rivali vor lua poziții diferite la declarația de principiu, dezbaterea lor va ajuta votanții să înțeleagă mai bine problemele de bază ridicate de referendum. Dacă cetățenii votează da, alegerea populară a delegaților va crea o altă legătură democratică la documentul final, consolidându-i în continuare legitimitatea.
Cea de-a doua convenție nu va fi liberă să abuzeze de mandatul său popular prin îndepărtarea de principiile fundamentale. Va prezenta în schimb produsul muncii sale unui tribunal special care va garanta conformitatea sa. Președintele Curții Europene de Justiție ar trebui să prezideze peste un tribunal unde participă președintele Curții Supreme din fiecare stat membru. Acest tribunal ar garanta conformitatea textului final cu principiile constituționale susținute de votanți. Ultima verificare judiciară ar trebui să dea noului tratat constituțional suficientă legitimitate pentru a intra în funcțiune fără altă rundă de ratificări din partea statelor. Va reduce de asemenea riscul unor viitoare provocări legale împotriva unei UE reconstruite, în fața tribunalelor naționale.
Europa este în fața unei alegeri istorice. Liderii politici nu pot garanta un rezultat favorabil. Dar ei au imensa responsabilitate de a desemna un sistem care să pună întrebările cheie într-un mod ce permite o decizie deliberată fructuoasă și democratică. Procedura noastră în trei pași ar putea ajunge la o concluzie într-un termen rezonabil și oferind o bază solidă pentru o uniune pregătită să înfrunte provocările secolului XXI.
