O delegaţie a CE va sosi în martie în România, pentru discuţii privind viitoarele reactoare 3 şi 4

ArcelorMittal, Cernavodă, energie, NUCLEARELECTRICA, reactorul 3, reactorul 4, România

Comisia Europeană a solicitat detalii tehnice şi economice privind viitoarele reactoare pe care vrem să le construim la Cernavodă. La unele din întrebările lor vor răspunde specialiştii de la EnergoNuclear, iar la altele proiectantul AECL. Canadienii de la AECL (Atomic Energy of Canada Limited) sunt cei care deţin licenţa de proiectare, pe partea de tehnologie, şi la unele chestiuni numai ei pot răspunde, de-asta s-a întârziat un pic cu răspunsurile pe care CE le aştepta”, a precizat Budulan.

Iniţial, reprezentanţii CE trebuiau sa vină în România în decembrie 2009, vizită amânată pentru ianuarie 2010 şi ulterior pnetru martie 2010.

Delegaţia este formată din reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Transport a Energiei, a Comisiei Europene. Aceştia vor să vadă exact cum şi unde vor fi construite reactoarele 3 şi 4, pentru ca apoi să se exprime cu privire la acest proiect. Delegaţia intenţionează să meargă la faţa locului să vadă anvelopele deja existente la centrala de la Cernavodă. Totodată, membrii delegaţiei se vor informa şi în legătură cu situaţia actuală a Unităţilor 1 şi 2 a singurei centrale nucleare din România.

CE este interesată de stadiul proiectului reactoarelor 3 şi 4, de finanţarea care va fi folosită, precum şi ce se va întîmpla cu deşeurile radioactive care vor rezulta în urma acestor noi reactoare şi de personalul care va lucra acolo.

În prezent, se desfăşoară faza de pre-proiect la reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, care durează 18 luni şi ar trebui să se încheie la 30 septembrie 2010.

Nuclearelectrica şi cei şase investitori, ArcelorMittal, CEZ, GdF-Suez, Enel, Iberdrola şi RWE Power, au semnat, la 20 noiembrie 2008, Acordul Investitorilor pentru înfiinţarea companiei de proiect (SC EnergoNuclear SA) care va construi, pune în funcţiune şi exploata Unităţile 3 şi 4 de la CNE Cernavodă. În urma negocierilor, s-a decis ca împărţirea acţiunilor între partenerii de proiect să fie astfel: Nuclearelectrica – 51%, CEZ – 9,15%, GdF-Suez – 9,15%, Enel – 9,15%, RWE Power – 9,15%, iar ArcelorMittal şi Iberdrola, fiecare câte 6,2%.

Unităţile 3 şi 4 ar urma să fie puse în funcţiune cel mai probabil în 2017.

Costul estimat pentru cele două reactoare este de patru miliarde de euro, iar fiecare unitate va avea o putere instalată de 720 MW. Durata de viaţă a unei unităţi este de 30 de ani, cu posibilitatea prelungirii până la 40 de ani. Unităţile 3 şi 4 de la CNE Cernavodă vor folosi tehnologie de tip CANDU 6.

Procesul de negociere cu cei şase investitori interesaţi a început la 4 decembrie 2007.