Gest extrem al unei mame din Medgidia. Femeia de 34 de ani născuse în urmă cu trei zile. Nu şi-a dorit copilul, iar după ce i-a dat viaţă, a intrat în depresie. Aceasta a semnat un protocol cu asistenta socială, în prezenţa Poliţiei, că renunţă la copil.
”A semnat un protocol cu asistenta socială, în prezenţa Poliţiei, că renunţă la copil. Asta s-a întâmplat la prânz. A fost respectat şi protocolul, a venit şi poliţistul şi Asistenţa Socială din Primărie, în prezenţa directorului medical, a mea, s-a semnat un protocol. Apoi, ce s-a întâmplat numai ea ştie”, a declarat Dorel Oprea, directorul spitalului din Medgidia.
Când s-a trezit singură, a deschis fereastra salonului şi s-a aruncat în gol de la etajul trei al Spitalului din Medgidia. Medicii au încercat minute în şir să o resusciteze în faţa spitalului, însă leziunile pe care le suferise erau prea severe.