Există o industrie din România care s-a descurcat grozav în plină criză, în timp ce majoritatea celorlalte se aflau în vrie. În prezentarea indicilor producţiei industriale pe primele şapte luni, Statistica arată o creştere de 14 ori în dreptul exploatării de minereuri feroase iar Comisia Naţională de Prognoză vede un avans de 750% al acestui sector în tot anul 2010.
Pentru a elucida “ misterul” acestui boom sectorial ne-am adresat Ministerului Economiei pentru a ne lămuri despre ce minereuri este vorba şi ce firme sunt responabile de extragerea lor. “Într-adevăr avem o creştere sectorială puternică pe feroase şi asta se datorează unui singur lucru. Cupru Min Abrud, care a fost închisă anul trecut, a început să lucreze, din nou, anul acesta. Toată această creştere este dată de cupru pentru că alte minereuri feroase nu se mai exploatează. E adevărat că mai e puţin mangan care se duce la Galaţi dar cantităţi mici”, a spus pentru Money.ro, Sorin Găman, director Resurse Minerale din cadrul MEC.
Potrivit acestuia, cuprul este acum un produs foarte căutat pe pieţele internaţionale cu un preţ care urcă mereu. Drept urmare societatea din Abrud a reuşit să-şi redeschidă porţile şi să lucreze la turaţie maximă după mai mulţi ani de agonie.
Mai multe detalii despre exploatarea cuprului, singurul sector industrial românesc cu o creştere exponenţială am aflat de la Lucian Ţăranu, şeful Departamentului Desfacere de la Cupru Min. Astfel, încă din luna decembrie a anului trecut compania de stat a prins un contract bănos cu o firmă românească care a făcut posibilă redeschiderea minei de la Roşia Poieni, aflată în apropiere de Roşia Montană.
“Vindem cam 400 de tone de cupru pe lună. De fapt, nu putem să producem cât vindem. E un context foarte favorabil pentru cupru pe pieţele mondiale. Preţul n-a coborât, anul acesta, sub 7.000 de dolari pe tonă. Acum e 7.700 de dolari”, ne-a spus Ţăranu. Acesta nu a dorit să dezvăluie numele firmei care le virează în conturi circa 2, 8 milioane de dolari, în fiecare lună mulţumindu-se să spună doar că e vorba de “ un actor principal pe piaţa de neferoase din România”. Activitatea companiei este profitabilă de la un preţ al cuprului de 5.000 de dolari pe tonă. Reiese că, la preţurile actuale de pe Bursă exploatatorul realizează un profit lunar de circa 1,6 milioane de dolari.
Cupru Min ar putea obţine chiar mai mult de 2,8 milioane de dolari lunar – circa 33 de milioane de dolari anual, dacă ar vinde singură cuprul. Directorul firmei de stat admite că acest lucru nu este posibil pentru că nu dispun de logistica de transport şi nici de relaţiile potrivite în străinătate. “ Partenerul nostru nu vinde nimic în ţară, totul merge la export pentru că în România nimeni nu mai cere produsul nostru, încheie Ţăranu.
Cupru Min Abrud exte unicul producător de cupru din ţară şi are circa 500 de salariaţi. Societatea a trecut prin două încercări eşuate de privatizare şi a fost închisă în cea mai mare parte a anului trecut. Statul român prin Ministerul Economiei este unica acţionar al Cupru Min.