Curtea Constituţională l-a autorizat atunci pe Morales, primul preşedinte amerindian al ţării, să candideze pentru un al treilea mandat consecutiv în 2014, provocând furia opoziţiei, care a denunţat o hotărâre „pe muchia legii”.
Morales a fost ales în ianuarie 2006 şi reales în 2010. Autoritatea judiciară supremă a apreciat că, în 2014, ar fi vorba despre prima realegere a lui Morales, „în virtutea noii Constituţii adoptate în 2009”.
În cazul unei victorii în alegerile legislative de anul viitor, Morales, un socialist şi un critic virulent al Washingtonului, se va afla la conducerea statului bolivian până în 2020.
Evo Morales, în vârstă de 53 de ani, ar obţine 41% din voturi în alegerile prezidenţiale, potrivit unui sondaj publicat luna trecută. Principalul său rival, Samuel Doria Medina, ar obţine doar 17% din voturi.