O mai ții minte pe Magda Ciumac, vedeta audiențelor de la OTV? Aproape neschimbată din anii 2000, când dansa constant pe pupitrul din studioul defunctului post al lui Dan Diaconescu, fosta soție a controversatului luptător Tolea Ciumac și-a refăcut viața în Italia, unde s-a mutat înainte de pandemie.
În vârstă de 38 de ani, cea care a purtat un lung război televizatcu fostul său soț pe care îl acuza că a fost părtaș la dispariția avocatei Elodia Ghinescu, este din nou îndrăgostită. De acestă dată de italianul Ricardo cu care are de gând să se restabilească în România, la Timișoara. ”E foarte romantic, mai romantic decât mine, este foarte sensibil și este născut pe 16, ca și mine, eu sunt în iunie, el în mai. El a zis că sunt iubirea vieții lui și este foarte îndrăgostit de mine, pe viață!
Top 10 conturi TikTok în România. Cine este cea mai urmărită creatoare de conținut video de la noi
O mai ții minte pe Magda Ciumac, vedeta audiențelor de la OTV locuiește de ani buni în Italia
Voi sunteți norocoși să mă cunoașteți, dar el este norocos să mă aibă. Sufletul meu este la fel pentru toată lumea și el de-asta mă iubește”, la prezentat siropos Magda Ciumac pec el alături de care și-a refăcut viața, în Italia, supărată de cei ce o arătau cu degetul că ascunde o relație cu o persoană mult mai în vârstă. Magda Ciumac, care, până în pandemie a avut și un magazine de haine la Timișoara, se află în Italia alături de fiul său, Alexander, elev de liceu. Tot în Italia e află și Tolea Ciumac, tatăl copilului său, care s-a refugiat după o condamnare de contraband cu țigări. Capturat în 2021 de polițiștii italieni, Tolea i-a convins pe judecători că nu este un pericol public și este judecat în libertate.
Anca Țurcașiu regretă că nu a investit într-o afacere. ”De la 16 ani, câștigam foarte mulți bani”