Ca solistă a trupei HI-Q, Dana Nălbaru a fost una dintre cele mai cunoscute vedete ale anilor 2000. Cea care a făcut cunoscut refrenul ”Gașca mea nu poate să stea liniștită”, solista și prezentatoarea Antena 1 s-a dedicat familiei sale în ultimii zece ani și educației celor trei copii ai săi.
Mamă și soție, după 18 ani de căsnicie cu actorul Dragoș Bucur, Dana Nălbaru și-a găsit timp pentru a-și dezvolta una din marile sale pasiuni, ”cofetăritul”.
Dana (46 de ani) este în culmea fericirii căci își va deschide propria cofetărie, la Otopeni, laborator pe care îl va numi ”Tănțica” și care este amenajat cu ajutorul lui Aex Gavrilescu, unul din arhitecții emisiunii prezentată der Dragoș Bucur, ”Visuri la cheie” (Pro TV). Primele prăjituri, gamă intitulată Daline, fosta vedetă le-a făcut acasă, în propria bucătărie, și le-a comercializat într-un cochet bistro din Capitală, dar și online. Vestea s-a dus repede, comenzile au început să curgă, așa că a fost nevoie de un spațiu de prezentare și vânzare fizic, generos.
O mai țineți minte pe Dana Nălbaru? Fosta solistă își deschide o cofetărie
”Pe mine mă cheamă Daniela Alina, așa că am numit prăjiturelele Daline, sunt făcute în laboratorul nostru. Cineva se mira că “aia de la Hi-Q face reclamă” unor prăjiturele… normal, doar sunt ale mele și mă mândresc cu ele, deoarece sunt foarte bune.
Rezultatul este pe măsura muncii depuse timp de șase luni pentru definitivarea gustului și a texturii”, ne spune Dana Nălbaru, fosta solistă de la HI-Q și fostă prezentatoare Antena 1.