Iorga Vlad

O maşină a ambasadei SUA a luat foc în Bucureşti

Ambasada SUA, incendiu, masina, pompieri

Pompierii au intervenit rapid şi au reuşit să stingă incendiul. Nu se cunosc, deocamdată, cauzele care au dus la izbucnirea focului.

 

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile, a declarat că incendiul a avut loc pe Şoseaua Kiseleff, pe sensul dinspre Piaţa Presei spre Arcul de Triumf, fiind sesizat în jurul orei 8.40.

La faţa locului au fost trimise două echipaje de stingere, un echipaj de prim ajutor şi un echipaj de descarcerare de la Detaşamentul Expoziţiei, care au ajuns foarte repede la locul incidentului, a precizat Daniel Vasile.

Incendiul, care a izbucnit la compartimentul motor şi risca să se extindă, a fost stins în aproximativ cinci minute, nicio persoană nefiind rănită, a mai spus Daniel Vasile.

Ultimele Articole