Vaporii au fost observaţi la ora locală 8.20 (2.20, ora României), cu ajutorul unei camere, de către membri ai personalului unei întreprinderi care intervine la instalaţie, a anunţat grupul Tokyo Electric Power (TEPCO) într-un e-mail, fără să ofere alte precizări.
Instrumente de măsurare a radioactivităţii în zonă nu au relevat o schimbare semnificativă, potrivit aceleiaşi surse.
TEPCO nu cunoaşte, încă, originea acestor vapori, dar „se degajă un fir subţire, ci nu un nor”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt.
„Nici temperatura reactorului, nici măsurătorile sistemelor de control al radioactivităţii nu sunt ridicate. Nu credem că este vorba despre o situaţie de urgenţă, dar continuăm să anchetăm”, a adăugat el.
Reactorul 3 este unul dintre cele trei reactoare ale centralei – din totalul de şase – în care s-a topit combustibil nuclear în urma cutremurului urmat de un tsunami devastator pe 11 martie 2011.
El a fost afectat de o explozie de hidrogen care a suflat acoperişul clădirii, lăsând o parte a instalaţiei descoperită.
În apropierea acestui reactor, care funcţiona cu MOX (amestec de oxizi de uraniu şi plutoniu), se înregistrează un nivel foarte ridicat de radioactivitate.