Cât costă carburanții
Petrom a ieftinit în această dimineață benzina și motorina vândute în stațiile proprii, la doar două zile de la precedenta scădere de preț.
Stația Petrom de pe strada Brașov din București, monitorizată de Economica, afișează astăzi, 5 septembrie, un preț al benzinei standard de 7,08 lei pe litru și un preț al motorinei standard de 7,13 lei pe litru.
Așadar, față de ziua precedentă, Petrom a scăzut prețul benzinei cu opt bani pe litru o ieftinire mai consistentă decât cele pe care le operează în mod obișnuit compania și pe cel al motorinei cu patru bani pe litru.
Ieftinirea de azi a carburanților este a doua modificare de preț din luna septembrie. Precedenta a avut loc chiar acum două zile, când Petrom a scăzut prețul benzinei cu 4 bani pe litru și l-a menținut pe cel al motorinei. Asta după ce, în august, au fost operate zece mișcări de preț la pompă.
Acum o lună, la 3 august, aceeași stație afișa un preț de un preț al benzinei standard de 7,32 lei pe litru și un preț al motorinei standard de 7,44 lei pe litru. Așadar, în ultima lună, benzina s-a ieftinit cu 24 bani pe litru, iar motorina cu 31 de bani pe litru, principala cauză fiind evoluția cotațiilor produselor petroliere și pe fondul unei cereri mai mari, sezoniere, pentru benzină în sezonul de vacanțe.
Cererea de carburanți a crescut în România cu 5% în primul semestru al acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, poitrivit estimărilor Petrom.