O nouă televiziune: Postul Autentic Cinema TV a primit licenţă de la CNA

CNA, licenta, televiziune, televizor

Proiectul, la care preşedintele CNA Răsvan Popescu s-a referit numindu-l „un fel de HBO românesc”, este susţinut de regizorul Radu Gabrea, în calitate de consilier artistic. Din echipa care se ocupă de proiect fac parte Camelia Spătaru, Dan Silviu Boerescu şi Adrian Iacobini.

Directorul general al Really Good Ideas Media SRL, Adrian Iacobini, a prezentat proiectul postului de televiziune. „De ce un canal de film românesc? În primul rând, pentru că, până acum, televiziunile româneşti au difuzat o gamă de filme româneşti destul de restrânsă şi noi credem că cinematografia românească are mult mai mult de oferit. Există foate multe filme de artă, documentare, care până acum nu au fost date publicului larg”, a declarat Iacobini, în şedinţa CNA în care s-a decis acordarea licenţei.

Potrivit reprezentantului Really Good Ideas Media, televiziunea are la bază, în primul rând, un proiect de reabilitare a tuturor filmelor pe care urmează să le difuzeze. Potrivit lui Iacobini, există deja 58 de filme reabilitate, iar până în luna martie ar mai putea fi reabilitate alte 50.

Postul de televiziune va fi specializat pe film, fără pauze publicitare, iar publicul ţintă este cel cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani.

Autentic Cinema TV va difuza filme româneşti de artă şi independente, scurtmetraje şi animaţii. Prime time-ul postului va fi între 21.00 şi 22.30. Miercurea şi joia vor fi zile dedicate integralelor de film ale anumitor regizori sau actori. Dimineţile de weekend vor fi dedicate programelor pentru copii, desenelor animate vechi, iar în fiecare duminică vor fi difuzate pachete de scurtmetraje.

Emisiunea „Echipa de filmare” va prezenta diverşi actori sau regizori, care vor povesti despre filmele lor ce urmează să fie difuzate pe post.

Anual, Autentic TV va difuza 240 de pelicule – 10% filme documentare, 65% filme artistice, 10% animaţii pentru copii şi tineri, iar restul, scurtmetraje.

Reprezentanţii televiziunii intenţionează să difuzeze, de asemenea, înregistrări ale spectacolelor de teatru românesc contemporan.

Reprezentanţii societăţii care se ocupă de Autentic Cinema TV au un contract de exclusivitate pe un an cu platforma Dolce a Romtelecom, urmând ca postul să fie difuzat, din ianuarie, pe cablu, iar din martie, prin satelit.

Directorul executiv al Really Good Ideas Media SRL, Camelia Spătaru, a amintit că există interes din partea mai multor firme de cablu pentru a prelua programele postului, iar ofertele vor fi luate în considerare peste un an, când va expira contractul de exclusivitate cu Dolce.

„M-am asociat cu acest proiect deoarece, cu ani în urmă, am pus bazele Legii cinematografiei, care a dus la succesele cinematografiei de azi. Studenţii mei au observat că filmele româneşti noi au succese foarte mari la festivaluri, dar că aceste filme nu ajung la publicul românesc, pentru că distribuţia este catastrofală. Consider că un asemena canal este absolut salutar, ca o completare a filmului românesc şi a expunerii sale publicului”, a declarat Radu Gabrea.

Potrivit lui Gabrea, acest post de televiziune va rezolva şi problema dezechilibrului dat de riscul ca filmele româneşti să devină filme de festival şi, treptat, să se îndepărteze de spectatori.

„Avem în intenţie ca, după ce ne vom stabiliza, să începem şi achiziţia de filme europene, pentru a respecta legislaţia privind nediscriminarea producţiilor europene”, a adăugat Camelia Spătaru.