Ipocrizie pentru ca atunci cand ea era in opozitie, pe vremea Guvernarii Nastase mai ales, sesiza in permanenta toti partenerii straini, de la UE, la SUA asupra derapajelor democratice si coruptiei guvernarnantilor. Pe atunci nu eram membri UE, se apara democrat liberalii. Cu atat mai mult demersul de acum este legitim. Nici macar nu ne mai plangem in afara familiei, ci in interiorul casei mai mari in care ne-am mutat si noi.
De aici si mentalitate provinciala. Parlamentul european nu mai inseamna „ei”. Inseamna „noi” si in mod normal n-ar trebui sa fie o diferenta fundamentala intre dezbaterea din Parlamentul Romaniei si cea din Parlamentul European. Iar daca nu ne place ceea ce se intampla in tara, adica exact ceea ce s-a ales din dezbaterea de la PE, nu insemana ca trebuie sa bagam gunoiul sub pres, ci sa ridicam nivelul pana la unul acceptabil in plan european. Cu alte cuvinte, solutia nu este sa ne ascundem in camera noastra murdara si neaerisita, ci sa o facem la fel de curata ca restul casei.
Dar dincolo de legitimitatea de principiu a demersului sau, Opozitia l-a transformat tot intr-o mostra de ipocrizie si provincialism teribil. Crin Antonescu si Victor Ponta s-au dus la Bruxelles cu un discurs contrastant nu numai de discursul intern, ci si cu faptele lor. Victor Ponta a vorbit despre comasarea alegerilor si abuzul de asumari de raspundere, doua acuzatii principial intemeiate. Doar ca liderul PSD a facut parte dintr-un guvern, primul Guvern Boc, care si-a asumat raspunderea de 5 ori.
Victor Ponta a fost asadar partas fara cracnire la un abuz de asumari, chiar mai nejustificat decat acum as zice, avand in vedere ca, la vremea respectiva, guvernul se baza pe o majoritate parlamentara zdrobitoare, cam 70%, asa ca ar fi putut sa treaca prin procedura normala si cu maxima urgenta, nestingherit, orice reglementare. Nu numai ca nu l-am auzit pe Victor Ponta opunandu-se ca ministru acestui abuz, dar nu l-am auzit nici acum regretand conduita sa de atunci.
In Parlamentul European, Crin Antonescu a spus cu subiect si predicat: „N-a spus nimeni ca in Romania e dictatura, nu a spus nimeni ca presedintele e dictator”.
Ba da, a spus. A spus insusi Crin Antonescu, de nenumarate ori, inclusiv de la tribuna Parlamentului: „Romania are la Cotroceni un dictator, prin intentii si prin comportament. E un dictator, pentru ca numai un dictator poate hotari si anunta o tara intreaga de unde, cum, si cat se taie cand e vorba de veniturile elementare ale 9 milioane de cetateni fara sa se consulte cu sindicatele, cu asociatiile profesionale cu academicienii, cu nimeni […] un dictator care se substituie Guvernului si care dirijeaza Parlamentului”.
Deci cum e? Ca la Bruxelles, unde Crin Antonescu admite ca un presedinte injurat la televizor intreaga zi nu poate fi un dictator, o evidenta a carei negare l-ar arunca intr-un derizoriu total? Sau ca la Bucuresti, unde Crin Antonescu acuza dictatura, negand aceeasi evidenta, pentru ca, are domnia sa impresia, aceasta acuzatie prinde la popor?
Si uite asa, liderii USL au reusit sa delegitimze un demes pe fond legitim si sa arunce in derizoriu obiectii altfel perfect intemeiate in privinta derapajelor actualei Puteri. Si daca isi imagineaza ca publicul din Romania nu intelege aceste detalii, se inseala grav. Ar fi suficient sa se intrebe de ce doar 23% dintre romani doresc o guvernare USL, adica tot atatia cati viseaza la un partid cu totul nou, cu lideri proaspeti, in timp ce 35% opteaza pentru unul de tehnocrati.
Daca esti in Opozitie si 58% din electorat te respinge, inseamna ca ai o problema cat casa sau cat ipocrzia si dublul discurs de care dai doavada zilnic.
