Surse oficiale au declarat pentru Profit.ro că la nivelul Guvernul a fost solicitată o analiză cu privire la costurile totale pe care le presupune organizarea săptămânală a unei ședințe de guvern, în care sunt adoptate proiecte de legi, ordonanțe, hotărâri și luate alte decizii de către prim-ministru împreună cu miniștrii.
“În urma calculării acestor costuri, care presupun colile de hârtie pentru actele normative și cele pentru multiplicare la copiator sau tipărire la imprimantă, cerneala aferentă pentru aceste echipamente și, inclusiv, prânzul de lucru pe care, de fiecare dată, conform regulilor de desfășurare a ședinței, prim-ministrul îl oferă membrilor Cabinetului, a reieșit suma totală de 3.822 lei”, au precizat pentru Profit.ro sursele citate.
În general, ședințele de guvern sunt organizate în fiecare zi de miercuri, începând dimineața și putând sfârși, în funcție de stilul de lucru al fiecărui premier, după-amiaza sau chiar spre seară. La ședință participă cei 22 de membri ai Cabinetului, secretarul general al Guvernului, dar și alți secretari de stat, șefi de instituții sau consilieri.