În consecință, Venezuela este aproape de faliment din cauza datoriei sale, scrie CNN Money. Obligațiunile suverane ale Venezuelei se tranzacționează acum cu un câștig de 22 centi pe dolar, o situație șocantă și tristă pentru orice stat petrolier, care a devenit presantă, în condițiile în care țițeiul se vinde la aproximativ 60 de dolari pe baril.
Riscul de faliment își are originile în dezastrul economic din ultimii 15 de ani de guvernare revoluționară. Cu o valoare de peste 60%, Venezuela are cea mai mare rată a inflației din regiune, un deficit bugetar de 12% din PIB. Totodată, datoria publică ajunsese la 26% din PIB până în 2012. Guvernul a dat o parte din acești bani serviciilor sociale care oferă acces gratuit la asistență medicală și educație pentru cei săraci, precum și produse alimentare subvenționate în magazinele de stat.
Însă problema cea mai mare este subvenția pentru benzină, datorită căreia un plin de carburant din Venezuela este printre cele mai ieftine din lume. Un galon de benzină îl costă în prezent pe un conducător auto în jur de 18 de centi, însă costurile suportate de guvernul venezuelean pentru a menține această facilitate se ridică la 15 miliarde dolari pe an.
În mod similar, din cauza ambițiilor regionale ale fostului președintele Chavez, asigurarea Cubei cu 100.000 de barili de petrol venezuelean pe zi, în cadrul programului aliaților din bazinul Caraibe, generează un cost pentru poporul venezuelean estimat la 7 miliarde de dolari pe an.
Ca urmare, potrivit Deutsche Bank, Venezuela are nevoie ca barilul de petrol să coste nu mai puțin de 120 de dolari pentru a-și acoperi nevoile sale de cheltuieli.
Rezervele de aur și cele valutare ale băncii centrale a Venezuelei, în valoare de 21,6 miliarde dolari, sunt suficiente pentru a plăti doar 60% din datoria țării până în 2017. Și cu prețurile actuale ale țițeiului pe piețele internaționale, există puține speranțe ca vistieria țării să se umple din nou în curând.
Doar 16% din populație au încredere că președintele țării va putea scoate țara din criza economică, după cum arată un sondaj realizat în luna octombrie a acestui an. Pentru a evita falimentul național și pentru a acoperi în mod satisfăcător cererea internă și externă, guvernul și președintele au trei opțiuni: devalorizarea monedei, reducerea cheltuielilor și o infuzie de capital din China.