Oamenii de afaceri sunt rezervaţi în privinţa evoluţiei economiei în 2011

Consum, Dan Ostahie, economia in 2011, Florin Pogonaru, Octavian Radu

Oamenii de afaceri, prezenţi aseară la dezbaterea Economia în 2011, prevăd că România va înregistra anul viitor o creştere economică între 0 şi 1%.

„Avem multe argumente optimiste, dar ar trebui nuanţate. E clar că exporturile vor continua să crească, e clar că mecanismul de producţie a pornit, e limpede că fondurile europene ne vor ajuta, dar motorul principal care înseamnă consumul intern, nu avem motive să credem că acesta va creşte. Din păcate, în ultimii ani 2005-2008, consumul a fost principalul motor. În 2011-2012, în condiţiile creşterii TVA la 24%, consumul nu poate să reprezinte un motor de creştere”, a explicat preşedintele Altex, Dan Ostahie.

„Sunt mult mai optimist. Eu cred într-o creştere spectaculoasă, nu sunt convins că începe în 2011, dar vin cu un argument. Am trecut peste anumite probleme grele şi avem o perioadă de calm. Oamenii când vor simţi asta, vor uita de criză, vor vrea case, nu au cumpărat case de trei ani de zile, stau cu parinţii şi cu nepoţii la gramadă, de-abia aşteaptă. Sunt foarte optimist”, spune Octavian Radu, preşedinte RTC Holding.

„Anul 2011 va fi anul în care cei care se aşteapătă la prea mult vor fi dezamăgiţi şi cei care se aşteaptă la prea puţin vor fi surprinşi în bine. Va fi anul şocurilor închipuiţi-va anul în care s-ar putea să nu mai fie euro sau să fie pentru o zonă restrânsă Închipuiţi-va un 2011 cu explozia preţurilor produselor alimentare în care agricultura românească ar putea să o ia din loc şi toţi să alergăm să facem speculaţii cu terenuri agricole. Gânditi-va şi la scenarii de genul ăsta”, a declarat Florin Pogonaru, preşedintele AOAR.

Ultimele Articole