„Ajunge!”, a exclamat sec Obama la o conferinţă de presă susţinută la sfârşitul summit-ului de Cooperare Economică Asia-Pacific, unde a reuşit progrese importante spre crearea unei zone comerciale libere în zona Pacificului, scrie MEDIAFAX.
Adresându-se într-un limbaj neobişnuit de dur, la numai o zi după discuţii cu preşedintele chinez Hu Jintao, Obama a cerut Chinei să înceteze „să se joace” cu sistemul economic internaţional şi să participe la crearea unei pieţe uniforme pentru companiile din SUA şi din alte ţări. „Vom cere în continuare ferm ca China să opereze după aceleaşi reguli ca toţi ceilalţi. Nu vrem să profite de Statele Unite”, a spus Obama. Citeşte mai mult pe MEDIAFAX