Mihai Barsan

Obama consideră că Europa nu a reacţionat la timp pentru evitarea crizei financiare

criză financiară, Europa, Obama, reactie

Obama, care a participat la un eveniment de strângere de fonduri în apropiere de Seattle, a recunoscut că economia americană se confruntă cu unele „vânturi potrivnice”, dar se află într-o situaţie mai bună decât cea europeană unde unele ţări au intrat în recesiune.

 

„Europa este încă într-o situaţie dificilă, în parte pentru că ei (liderii europeni) nu au luat măsurile decisive pe care noi le-am luat la începutul acestei recesiuni” , a declarat Obama.

 

Unul dintre principalii aliaţi europeni ai preşedintelui american, Nicolas Sarkozy, a fost învins duminică în cadrul alegerilor prezidenţiale din Franţa de către socialistul Francois Hollande, care doreşte renegocierea pactului de stabilitate european pentru a include unele măsuri care vizează creşterea economică.

 

Obama este şi el la rândul său un candidat la realegere, pe 6 noiembrie, şi situaţia economiei americane ar putea fi determinantă în ziua scrutinului. Rata de şomaj oficială a ţării este de 8,1 la sută, în scădere cu aproximativ două procente decât cea din apogeul crizei, dar încă mai mare faţă de debutul acesteia din 2008 (cinci la sută).

 

Puţin după începerea mandatului, în ianuarie 2009, Obama a promulgat un plan de relansare estimat la aproximativ 800 de miliarde de dolari. Deplâns de către adversarii săi republicani care l-au catalogat drept eşec, acest plan, conform democraţilor, a permis salvarea a patru milioane de locuri de muncă şi a împiedicat o reeditare a depresiunii din 1930.

Ultimele Articole