„Dacă vrei să fii preşedinte, trebuie să le spui adevărul americanilor”, a declarat Obama, într-un discurs ţinut în acelaşi oraş din Colorado, pe un frig glacial, în faţa a 12.300 de susţinători, o cifră rar atinsă în această campanie.
„Când am urcat pe scenă, l-am întâlnit pe acest individ foarte în formă, care pretindea că este Mitt Romney. Însă nu putea fi Mitt Romney! Bărbatul care era ieri seară pe scenă nu a vrut să îşi asume responsabilitatea a ceea ce adevăratul Romney spune de anul trecut”, a continuat Obama, a cărui vervă a contrastat cu atitudinea mai ştearsă din ajun.
Romney „a dat, în sfârşit, Americii alegeri prezidenţiale adevărate”, a comentat Wall Street Journal, de orientare conservatoare, în timp ce Washington Post, mai de centru, a notat că fostul guvernator de Massachusetts a oferit o „performanţă solidă” miercuri seara.
Preşedintele în funcţie, în schimb, „părea să fi luat un somnifer”, a scris cotidianul Politico, descriind ca „mediocră” prestaţia acestuia.
Joi, Romney a estimat că „ieri seară a fost ocazie formidabilă pentru americani să analizeze două viziuni diferite pentru ţara noastră”, erijându-se în apărătorul „prosperităţii prin libertate”.
Chiar şi strategul lui Obama, David Axelrod a recunoscut, într-o conferinţă de presă telefonică, că Romney a câştigat dezbaterea de la Denver, insistând însă că prestaţia acestuia „nu a avut rădăcini în realitate”.
Barack Obama se va afla vineri în Virgina şi Ohio, state care ar putea decide rezultatul alegerilor de la 6 noiembrie, şi unde îl devansa pe Mitt Romney în sondaje înaintea dezbaterii televizate.
După ce a petrecut noaptea la Denver, republicanul a plecat joi spre Virginia, unde se va reuni cu coechipierul său, Paul Ryan. Potrivit echipei sale, Romney a ales acest stat pentru a rosti luni un mare discurs de politică externă, un subiect dominat până acum de preşedinte, după cum indică sondajele.
Potrivit site-ului de referinţă RealClearPolitics, Mitt Romney înregistrează un minus persistent de trei puncte, în medie, faţă de Barack Obama.
Următoarele lor confruntări directe se vor desfăşura în zilele de 16 octombrie, la New York, şi 22 octombrie, în Florida.
Vicepreşedintele Joe Biden şi coechipierul lui Romney, congresmanul Paul Ryan, vor avea o singură dezbatare, joi, 11 octombrie, în Kentucky.