Sorin Simon

Obama se va întâlni cu şefii de la Facebook, Google şi Apple

apple, Barack Obama, Eric Schmidt, , google, inovatie, Mark Zuckerberg, , Steve Jobs, tehnologie

În această seară, preşedintele Obama va sta la aceeaşi masă cu cei trei grei ai industriei americane de tehnologie, alături de alţi CEO din tehnologie, pentru a discuta o temă ce promite să devină centrală pentru mandatul actualului preşedinte american: inovaţia tehnologică. Preşedintele Obama nu va face nicio apariţie publică în zona San Francisco-ului.

 

Conform secretarului de presă a Casei Albe, Jay Carney, “Focusul acestei discuţii este inovaţia şi crearea de noi locuri de muncă, iar aceştia sunt reprezentanţii unor companii .. care ştiu foarte multe despre creşterea numărului de locuri de muncă în sectorul privat.”

 

Preşedintele Obama a abordat tema inovaţiei tehnologice în cadrul discursului său  referitor la starea Uniunii, atunci când a numit  America „o naţiune de Facebook şi Google” şi a numit explozia  de tehnologică, ” momentul Sputnik al generaţiei noastre„. Mai mult,  social media a jucat un rol important atât în campania electorală a preşedintelui Obama cât şi în prima parte a mandatului său.

 

Poate la fel de interesantă va fi şi prezenţa lui Steve Jobs la acest eveniment, a cprui stare de sănătate l-a determinat de curând să renunţe la poziţia sa de CEO al Apple şi să delege responsabilităţile sale actualului executiv la şefia companiei din Cupertino,  Tim Cook. Altfel spus, ce se va discuta la această cină, atât de important încât Jobs să decidă să îşi pună sănătatea pe planul doi?

Ultimele Articole