În viziunea naţionaliştilor, teribila soluţie, de inspiraţie nazistă, ar fi necesară pentru că numărul copiilor romi este în creştere şi aceştia devin o povară pentru societatea românească. Aşa că au venit cu o propunere cât se poate de serioasă, spune ei. 300 de lei pentru fiecare femeie dacă dovedeşte cu un act medical că a fost sterilizată în 2013.
Cele 4 judeţe din vestul ţării nu sunt singurele care au luat în calcul această metodă. Într-o comună din Teleorman, chiar primarul le-a propus celor care se înmulțesc necontrolat să le asigure pe cheltuiala autorităţilor publice întreaga asistență medicală și costurile aferente operaţiei de sterilizare. Dacă unii romi s-au revoltat când au auzit această idee şi spun că este discriminare şi că un copil este un dar de la Dumnezeu, mai multe femei din Teleorman au dat curs inițiativei primăriei pentru că situația materială nu le permite întreținerea tuturor copiilor.
Avocaţii sunt de părere însă că demersul nu este unul legal şi îl putem considera instigare la ură rasială, fapt ce poate fi pedepsit cu până la 12 ani de închisoare.