Oficialităţile din Hong Kong au lansat un concurs pentru transformarea casei lui Bruce Lee în muzeu

Hong Kong

Concursul de design pentru amenajarea muzeului va fi jurizat de fiica lui Bruce Lee, Shannon Lee, şi de o echipă de arhitecţi, iar câştigătorii vor fi anunţaţi în luna noiembrie sau decembrie a acestui an, au anunţat reprezentanţi ai guvernului de la Hong Kong.

„Sper ca în timpul vieţii mele să fiu martor la transformarea casei lui Bruce Lee în muzeu şi să pot supraveghea personal acest lucru”, a declarat actualul proprietar al casei, Yu Pang-lin, în vârstă de 80 de ani, la o conferinţă de presă care a marcat 36 de ani de la moartea celebrului actor.

Yu Pang-lin a mai spus că doreşte ca muzeul să cuprindă o sală memorială Bruce Lee, o bibliotecă, un studio kung fu şi o arhivă de filme.

De asemenea, Yu Pang-lin s-a oferit să doneze casa lui Lee şi să ofere 13.000 de dolari ca premiu pentru concurs, dar încă nu se ştie precis care vor fi sursele de auto-finanţare ale muzeului.

În fosta casă a lui Bruce Lee se află, în prezent, un bordel, unde camerele sunt închiriate cu ora.

Fanii lui Bruce Lee au cerut ridicarea unui monument în memoria actorului, care este considerat erou naţional în Hong Kong.

Maestrul de necontestat al artelor marţiale, Bruce Lee, a murit, în Hong Kong, pe 20 iulie 1973, la vârsta de 32 de ani, în mod misterios, în timpul filmărilor la “Jocul morţii”. Potrivit surselor oficiale de la acea vreme, actorul ar fi decedat din cauza unui edem cerebral cauzat de o supradoză de aspirină cu care ar fi încercat să-şi trateze o durere de spate.

Născut la 27 noiembrie 1940, la San Francisco (SUA), în familia unui cântăreţ de operă din Hong Kong, Bruce Lee avea să apară pentru prima dată într-un film în 1941, la vârsta de numai 3 luni. În acelaşi an, părinţii lui Bruce Lee decid să plece din Statele Unite şi să se întoarcă acasă, în Hong Kong, aflat sub ocupaţie japoneză. Începând din 1946, până în adolescenţă, Bruce continuă să joace în filme, ia lecţii de dans, iar la 14 ani câştigă chiar un concurs de cha-cha.

În perioada adolescenţei, se implică în bătăile dintre găştile de cartier, pe străzile din Hong Kong, riscându-şi de multe ori viaţa. Pentru a-şi îmbunătăţi stilul de luptă, începe să studieze artele marţiale chinezeşti kung fu, însuşindu-şi stilul „wing chun”, practicat în secolul al XVII-lea de chinezoica Yim Wing Chun, care îl învăţase de la o călugăriţă Shaolin.

În tot acest timp, cariera cinematografică a lui Bruce Lee continuă. Însă, în momentul în care ajunge să aibă probleme cu Poliţia din cauza bătăilor dintre găşti, familia sa decide să-l trimită înapoi în SUA, pentru a-şi continua studiile. Aici, se înscrie la liceul din Edison, Washington, apoi urmează cursurile Universităţii din Washington. Îşi plăteşte singur studiile, dând lecţii de dans şi de arte marţiale.

În 1964 se căsătoreşte cu Linda Emery, cu care va avea doi copii, Brandon şi Shannon.

Inventează un nou stil de luptă, numit „jeet kune do” şi îşi deschide trei şcoli de arte marţiale, la Seattle, Los Angeles şi Oakland.

În 1966, primeşte un rol într-un serial de televiziune, însă producătorii întrerup filmările după numai un sezon, apoi, în 1969 este distribuit în filmul Marlowe. Urmează alte roluri mici de care nu este, însă, mulţumit. Aşa că, în 1971, preferă să plece de la Hollywood, împreună cu soţia şi cei doi copii, înapoi în Hong Kong. Ajuns acolo, după scurt timp semnează contractele pentru filmele „Fists of Fury” (cunoscut în România drept „Pumnul de fier”) şi „The Chinese Connection”, care îl propulsează pe primul loc în box-office, în Hong Kong, în 1972, şi îl fac celebru în Asia. Lee decide să-şi facă propria casă de filme, Concord Pictures, şi începe să se ocupe şi de regie. Primul film produs de el a fost „Way of the Dragon” („Drumul dragonului”).

În iulie 1973, cu trei săptămâni înainte de lansarea în SUA a celui de-al patrulea film al său, „Enter the Dragon” („Intrarea dragonului”), moare în timpul filmărilor la „Game of Death” („Jocul morţii”). Oficial, s-a spus că moartea i-a fost provocată de o reacţie alergică la medicamentele pe care le-ar fi luat pentru a-şi trata durerea de spare. Dar au existat şi zvonuri că ar fi fost otrăvit fie de mafia chineză, fie de reprezentanţi ai industriei filmului din Hong Kong. Au circulat, de asemenea, zvonuri potrivit cărora Lee ar fi fost victima unui blestem, care s-ar fi abătut asupra familiei sale până la a treia generaţie. Această legendă a reapărut odată cu moartea fiului lui Bruce Lee, Brandon, care a decedat şi el în condiţii misterioase. Brandon a murit împuşcat, pe 18 iunie 1993, în timpul filmărilor la filmul „Corbul”. Arma cu care urma să fie împuşcat în film trebuia să aibă gloanţe oarbe, însă, din greşeală, a fost încărcată cu gloanţe adevărate.

Ultimele Articole