Oficiosul guvernamental Magyar Nemzet publică un nou articol cu mesaje cu substrat revizionist pe tema Roșia Montană.
”Unul din cele mai importante oraşe miniere din vechea Ungarie a devenit un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO”, titrează publicația maghiară, care încheie articolul cu următorul mesaj: ”Să salvăm şi Roşia Montană maghiară!”
Nu este prima ieșire controversată din partea oficiosului de la Budapesta.
Publicația pro-guvernamentală Magyar Nemzet a scris, într-un text semnat de Attila D. Balázs publicat pe 26 iulie, că speră ca ”cele 300 tone de aur şi 1.600 tone argint vor rămâne în pământul natal” și precizează că rezerva de aur a Ungariei este în acest moment de 94,5 tone. Publicația se mai întreabă și ”de când aparţine Roşia Montana de România?”
Redăm mai jos integral articolul din Magyar Nemzet:
UNESCO a decis: Aşezarea transilvăneană situată deasupra unei comori imense de metale preţioase, Roşia Montană, a devenit parte a Patrimoniului Mondial. Organizaţia nu a avut o sarcină uşoară: În acest oraş minier, cu câţiva ani în urmă experţii UNESCO erau încă consideraţi drept persoane nedorite dacă au îndrăznit să meargă acolo pentru a „măsura” patrimonul cultural şi natural. În schimb, în noua situaţie creată va reveni un rol major şi Ungariei, deoarece trebuie să prezinte lumii bogata moştenire maghiară a Roşiei Montane.
În mijlocul anilor 2000, mulţi şi-au dat seama, datorită filmului documentar unguresc, intitulat „Noul Eldorado”, realizat de Tibor Kocsis, că după Primul Război Mondial, Ungaria nu a pierdut odată cu Transilvania Grădina Zânelor, ci şi o multitudine de mine de aur.
Numele aşezării Roşia Montană, situată în tărâmul Transilvaniei, a devenit cunoscut datorită succesului imens al amintitului film documentar în opinia publică din Ungaria şi din străinătate, mai exact a devenit cunoscut din cauză că o companie minieră româno-canadiană, Roşia Montana Gold Corporation, ar vrea să înfiinţeze aici una din cele mai mari mine din Europa, care ar transforma zona într-un peisaj selenar.
Săpăturile ilegale ale companiei au demonstrat că în adâncuri se găseşte molibden, platină şi, desigur, cel puţin 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint. Potrivit planurilor companiei, metalul preţios ar fi fost spălat printr-o procedură bazată pe cianură.
Ungaria a primit deja o lecţie uriaşă cu privire la posibilul efect catastrofal al acestei proceduri atunci când, în urmă cu 21 de ani, otrava a scăpat de sub control din fosta uzină „Aurul” din Baia Mare şi aproape că a distrus integral biosfera râului Tisa.
Şi la Roşia Montană ar fi fost folosită tehnologia bazată pe cianură, respectiv aurul ar fi fost extras cu cianură printre stâncile zdrobite, ceea ce folosită într-o concentraţie mare ar fi distrus biosfera şi ar fi poluat mai multe râuri, dacă ar fi intrat în mediu. În acest sens ar fi existat întotdeauna o posibilitate, deoarece este vorba despre o zonă din Transilvania care este foarte bogată în precipitaţii, chiar şi acum, în ultimele săptămâni, au avut loc mari inundaţii.
Ungaria nu şi-a exprimat degeaba dezaprobarea faţă de deschiderea minei de la Roşia Montană chiar de la începutul demersurilor dubioase întreprinse în această direcţie, pe lângă faptul că nu a întârziat să apară nici valul de proteste ale unor ONG-uri din străinătate care, în ciuda succeselor lor mai mari sau mai puţin mari, s-au lovit de ziduri.
Localnicii s-au împărţit în două tabere: Au fost unii care au urmărit sunetele de sirene ale companiei şi şi-au vândut casele acesteia, printre care şi clădiri cu etaj, vechi de secole, şi chiar au plecat din Roşia Montană. Alţii şi-au luat cu ei chiar şi morţii pentru a-şi uşura remuşcările. Cealaltă tabără era compusă din patrioţi locali luptători care, în pofida situaţiei fără speranţe şi intimidări, au hotărât să nu plece de aici. Au încercat să insufle viaţă în oraşul lor natal şi s-au agăţat, printre altele, de turism.
Nu a fost uşor, deoarece România ar putea deţine un record Guinness din punctul de vedere al guvernelor care veneau şi plecau întruna. Însă pe parcursul anilor, în care s-au dat lupte crâncene pentru Roşia Montană, s-a vorbit prea puţin despre trecutul maghiar al acestui orăşel.
Cazul privind protecţia mediului s-a transformat după un timp într-un caz de „mare român” care vedea din trecut doar daci şi, desigur, romani, cu toate că dacă ne uităm la întâietate, mai întâi agatârşii înrudiţi cu sciţii au domnit aici, în Roşia Montană, cu mult înainte de formarea provinciei Dacia.
Herodot a scris despre aceşti primi locuitori, care trăiau paşnic, că erau „plin de aur”. Desigur, Bucureştiul nu prea vrea să audă despre sciţii din Transilvania, aşa cum nu vrea să audă nici de regii români de origine cumană, chiar dacă ADN-ul lor a fost un factor revelator de ani de zile.
În Roşia Montană antică este suficient să facem o plimbare pe străzi sau să vizităm bisericile romano-catolice, reformate şi unitariene, şi, desigur, cimitirele noastre, pentru ca numele maghiare (şi germane) să ne privească precum o imagine a trecutului nostru în instantanee.
Abia putem auzi cuvinte în limba maghiară pe stradă, deşi se poate deduce cu uşurinţă din sunetul numelor de familie că mulţi s-au angajat pe calea românizării, cu toate că în urmă cu 110 ani nu a fost înregistrată nici jumătate din populaţie care număra trei mii de suflete.
Un alt fapt grăitor despre trecutul nostru este şi formarea comunităţii unitariene la Roşia Montană, în 1568, ceea ce sugerează o prezenţă catolică şi mai veche. Dar toate acestea ar fi de interes pentru UNESCO sau pentru turiştii care vor veni aici mai târziu, deoarece şi acest aspect aparţine trecutului Roşiei Montane?
Mă îndoiesc, deşi pe site-ul oficial al filialei ONU apare doar trecutul mineritului roman, mai precis al minieritului roman dacic, şi nimic altceva. Aceasta a fost baza de referinţă. Cu toate că imaginea Roşiei Montane, care probabil a scăpat de la programul de demolare a satelor, nu întâmplător varsă din sine spiritul maghiar, nu degeaba povestesc casele foştilor minieri bogaţi despre epocile de dinaintea influenţelor balcanice.
Dar despre aceasta presa românească tace profund, aşa cum tace şi platoul de aur din stomacul munţilor, aşa cum nu se poate citi prea mult nici despre faptul că în 1849 românii au devastat aşezarea şi au ucis populaţia maghiară.
Oare, merită o placă comemorativă fapta unui genocid la locul care aparţine acum Patrimoniului Mondial UNESCO? Cu toate acestea, nu se pune problema să contestăm trecutul antic al Roşiei Montane, importanţa relicvelor mineritului roman, dar caleidoscopul transilvănean, împreună cu această aşezare, a fost suveranitatea Sfintei Coroane maghiare timp de mai multe secole, iar unul din fundamentele importante ale bogăţiei epocii arpadiene nu era altceva, decât aurul.
Şi la Roşia Montană, care aparţinea Regatului Ungar, şi în minele numite după regele Matthias, Sf. Ştefan şi Árpád, câmpul de aur a fost exploatat fără utilizarea cianurii. Acestea sunt fapte, iar această perioadă maghiară trebuie prezentată în detaliu şi la faţa locului, deoarece în marea febră a Patrimoniului Mondial, Roşia Montană, situată doar la patru ore de actuala frontieră ungară, va fi transformată într-o aşezare sterilă, antică, românească, unde nu va avea loc nici trecutul maghiar, nici prezentarea profesională a amintirilor artistice şi arhitecturale maghiare.
Nu va fi loc în memoria oamenilor nici pentru numele lui Mór Pálfy, Sándor Gesell sau Jakab Kremnitzky, care în multe lucrări s-au ocupat în epoca maghiară de geologia şi de zăcămintele, precum şi de cuiburile de aur ale Roşiei Montane. Este un motiv de încredere că Roşia Montană a fost trecută pe lista siturilor pe cale de dispariţie a Patrimoniului Mondial, deoarece aici, la nivel local, trebuie luate urgent măsuri de protecţie.
Chiar şi preşedintele român Klaus Iohannis a precizat că după câştigarea acestui titlu, „Roşia Montană ar trebui să devină un exemplu al prezentării patrimoniului local şi al dezvoltării sustenabile a acestei regiuni prin eforturile concertate ale autorităţilor şi experţilor”.
Ce înseamnă exact acest lucru în lectura românească, se va vedea în viitorul apropiat, în schimb Ungaria trebuie să acorde un ajutor cât mai curând posibil. Salvaţi Roşia Montană!, astfel sună sloganul, în mai multe limbi, împotriva deschiderii minei, iar acum noul slogan trebuie să sună astfel: Să salvăm şi Roşia Montană maghiară!”
