Ofiţerii de credite ai Bancpost învaţă să recupereze banii daţi

Bancpost, credit, creditare, recuperarea banilor

Banca va implica în acest program 50 de manageri, care, alături de specialiştii de la Achieve Global, vor avea ca sarcină instruirea ofiţerilor de credite.

“Vrem să aducem o schimbare în strategia celor care colectează credite. Vom miza pe o cunoaştere mai bună a clientului care întârzie cu plata datoriilor, a problemelor cu care se confruntă acesta, nu doar să-l presăm la telefon. Vrem să-i convingem pe cei care au credite la mai multe bănci că merită să ne plătească pe noi întâi, că trebuie să aibă încredere în instituţia noastră”, a declarat Mîndrişteanu.

Potrivit reprezentantului Bancpost, activitatea de recuperare a creditelor a devenit mai importantă în ultima perioadă şi aceasta are ca obiectiv creşterea profitului băncilor. În plus, abordările clasice, în actualul context de creştere a numărului şi volumului de credite restante, nu mai sunt atât de eficiente. “Cei mai potriviţi pentru a discuta aceste probleme cu clienţii sunt chiar cei care le-au acordat aceste credite, care-i cunosc mai bine şi care pot discuta altfel cu ei”, a completat Mîndrişteanu.