Noua aripă seamănă cu o imensă cadă albă şi se alătură clădirii în stil neo-renascentist din cărămidă roşie inaugurată în 1895, amestecând, ca şi Luvrul şi British Museum, arhitectura veche cu structurile moderne.
Având în plus 10.000 m2 suprafaţă de expunere, noua structură va permite muzeului de artă modernă şi contemporană să organizeze mai multe expoziţii temporare şi să expună mai multe opere din colecţia sa permanentă, una din cele mai importante din lume. Ea cuprinde peste 90.000 de obiecte de artă şi design, precum şi opere de Henri Matisse, Wassily Kandinsky sau Andy Warhol.
Această nouă aripă va reorienta intrarea la Stedelijk Museum spre celebra Museumplein, pe care o împarte cu celebrele muzee Van Gogh şi Rijkmuseum, unde se află celebrul ‘Rond de noapte’ al lui Rembrandt. În acest loc vin anual circa 12 milioane de turişti, iar cele trei muzee sunt aproape complet renovate după ani lungi de renovări.
Noua aripă a Muzeului Stedelijk, pe care arhitectul său, Mels Crouwel, o descrie ca ‘foarte albă, strălucitoare, vizionară şi…albă’, este cea mai mare clădire din lume construită din materiale compozite. ‘Este un material compozit din răşină, întărit cu fibre utilizate de obicei la vapoare şi în industria aerospaţială’, a declarat AFP Mels Couwel. Această invenţie olandeză este de cinci ori mai rezistentă decât oţelul, adaugă Edwin Dommershuijze, responsabil cu dezvoltarea materialelor compozite în cadrul firmei producătoare a fibrelor. ‘Dacă vreţi să faceţi ceva atât de mare dintr-o singură bucată de oţel sau de aluminiu, ea nu va rezista’ la schimbările de temperatură, care fac materialele să se dilate sau să se contracte, explică el.
Stratul exterior este identic cu cel folosit la vestele antiglonţ.
Este o tradiţie pentru Stedelijk să fie un pionier al timpului. Willem Sandberg, muzeograf între 1937 şi 1941 şi director până în 1963, s-a hotărât să expună tablourile pe pereţi albi, alegere de pionierat în acea epocă, adoptată de atunci de toate muzeele. Tot atunci, muzeul a renunţat la aspectul său riguros, devenind ‘olandez prin definiţie’, adică un loc în care vizitatorii ‘îndrăznesc să vorbească, să se îmbrăţişeze, să râdă, să fie ei înşişi’, arată Sandberg.
‘Există oameni cărora nu le palce deloc noua aripă, cred că este imposibilă alăturarea a ceva atât de alb unei clădiri vechi şi foarte frumoase’, recunoaşte Crouwels. ‘Dar se poate vedea cu uşurinţă în ce perioadă s-a construit o astfel de clădire, iar noi trebuie să construim pentru viitor şi nu pentru trecut’, a încheiat el.
